Să ne bucurăm!

Să ne minunăm,
Crăciun fericit!

cu dragoste şi soare,
La mulţi ani!

Gânduri la final de expoziţie

Mulţumesc tuturor celor care, în vârtejul acestor zile de decembrie, s-au oprit câteva clipe în faţa tablourilor mele.
Mulţumesc odata în plus celor ce au avut deschiderea, plăcerea, sinceritatea, amabilitatea, de a-mi adresa câteva cuvinte, păreri, aprecieri asupra tablourilor şi am putut astfel să împart, de fapt să înmulţesc cu ei, bucuria culorilor şi a trăirilor purtate de ele.
Şi deasemenea mulţumiri celor ce au cumpărat, sau au primit cu plăcere în dar tablouri, şi le-au dus acasa, sau la birou, sau oriunde altundeva şi le-au aşezat pe câte un perete ca să-şi reverse armoniile de culori şi bucurie asupra privitorilor.
Mulţumesc mult şi celor ce mi-au fost alături la organizare, m-au ajutat la montare, transport, ambalare şi celor ce au făcut prezentări la vernisaj sau în media şi celor ce au făcut fotografii, minunate.
Şi tuturor celor ce au fost la vernisaj le mai mulţumesc încă odată.
Din toată fiinţa mea îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat puterea să reuşesc lucrul acesta, anul acesta, şi prin asta să ştiu, să am credinţa că pot merge mai departe.

Joc de culori

Marţi 4 decembrie, pe seară, a fost vernisajul expoziţiei de pictură, "Joc de culori". Multă culoare, lume, bucurie, emoţii, întâlniri, ceva prezentări şi comentarii, mulţi prieteni şi clipe emoţionante.

Expoziţia este deschisă şi săptamâna viitoare. Vă aştept cu drag!

Întâlniri în faţa oglinzii

E adevarat ca "am ieşit în lume" dar, chiar şi aşa, au fost mai multe întâlniri decât mi-aş fi putut închipui. Şi când zic întâlniri nu ma refer la de câte ori am spus "salut, bună ziua, mă bucur că te văd!..."ci la faptul că am avut contact cu poveşti de viaţă, le-am aflat direct de la deţinătorii lor. Uneori doar schiţate din câteva tuşe, dar mereu încărcate de semnificaţii. Sau doar câte o "întâmplare" care a schimbat cursul vieţii, modul de a percepe viaţa.
Multe poveşti, cu un numitor comun: viaţa e un caleidoscop fascinant. Un dar unic.

Poveştile aflate direct nu le pot reproduce, dar pot da două deja publice.
Prima, un frumos interviu dat de medicul meu oncolog, dr. Cătălin Costovici. Are constant o atitudine benefică şi motivantă în relaţia cu pacienţii, ceea ce mie îmi dă încrederea şi forţa, atât de necesare.
www.cariereonline.ro/articol/obisnuita-stare-de-zbatere

Iar cea de-a doua, un film de o oră şi jumătate, legat de atitudine şi schimbare.
http://www.youtube.com/watch?v=ljkxrOl3Ywg
Altădată nu le-aş fi înţeles şi aş fi judecat imediat şi tranşant.
Acum e altceva, mă recunosc în multe.

Vizionare plăcută!

Sa nu uit!

Luni seara. Am început serviciul. Reintru în câmpul muncii după opt luni de pauză.
Azi, la revederea colegilor, am avut emoţia primei zi de şcoală.
Sunt nouă luni de cand mi s-a spus ca am cancer. Timp în care viaţa mea a însemnat cu totul altceva decât ştiam.
Însăşi povestea asta e ca o şcoală. O şcoală a vieţii care nu-i deloc uşoară. În care, după cinci ani de probe şi încercari, medicii îţi dau încântaţi diploma de om sănătos şi-ţi urează să-ţi trăieşti bucuros viaţa în continuare. Şi să-ţi fie de folos toate cele ce-au trecut. Pentru că acum eşti altfel. Sau cel puţin aşa îmi imaginez eu un moment de peste cinci ani.
Deocamdată aş vrea sa nu uit ce-am aflat, ce-am simţit dincolo de suferinţă. Cel mai mult relaţia dintre oameni, raportarea la celălalt, o frăţie intensă, creştină. Şi faptul că lumea şi viaţa sunt extraordinar de frumoase, prin ele însele şi atât.
Nu trebuie să uit, pentru că ştiu că aşa este, cu adevărat, mi s-a arătat, m-au copleşit!
Probabil că la un moment dat le voi povesti aici.
Deocamdată sunt încă foarte intime şi punctuale. Şi poate aş folosi cuvinte prea mari.
Unul din motivele pentru care scriu pe acest blog e să las mărturie despre cum se poate traversa cancerul. Să fie o urmă, o orientare pentru cei pe care viaţa îi pune, ca şi pe mine, să străbată acest pustiu al durerii şi sper şi al regăsirii de sine.
Cu dragoste

Dau căutare...

Dau căutare după "eu" şi mă găsesc în spusele Anei Blandiana:
"Nu sunt niciodată prezentă în întregime undeva şi de aceea, chiar dacă pe loc sunt în stare să particip la o discuţie ca şi cum aş lua cu adevărat parte la ea, peste câteva ore nu mai sunt în stare să reproduc nimic, am nevoie chiar de un efort de pentru a-mi aminti că a existat o discuţie. Ceea ce reţin din întâmplări este un anumit sentiment dominant al lor, o anumită stare de spirit, o anumită culoare ce nu este întotdeauna adaptată la real.
Şi totuşi - e adevărat, rar- se întâmplă ca lumea să mi se descopere printr-o mişcare bruscă atât de epatantă încât atenţia mi se aprinde brusc, determinând o stare de intensă concentrare, o surescitare în timpul căreia integistrez totul, pentru totdeauna, fără nici o şansă de a uita vreodată. În asemena momente, totul este atât de deosebit de ceea ce trăiesc de obicei încât mă gândesc cu spaimă că nici nu trăiesc decât în aceste rare explozii..."
Dau căutare după "trăiesc" şi aflu de la Raymond Queneau:
"A trece oceanul pe-o coajă de nucă
bravă ispravă
pur sportivă
nu de asta-i vorba, dimpotrivă
Solitarul navigator însoţit
de cântecul rechinilor
doarme pe marea fosforescentă
în timp ce speranţa lui
pluteşte"
Dau căutare după "speranţă" şi cred ca Michelangelo Buonarroti:
"Cu ochii tăi văd o lumină lină
ce-n ochi-mi orbi nu prinde să răsară.
Cu paşii tăi, la fel, port o povară
ce-i pentru paşii-mi obosiţi stăină"
Dau căutare după "lumină" şi mă alătur lui Rabindranath Tagore:
"Îţi voi rosti numele, în singurătate, aşezat în mijlocul umbrelor
tăcutelor mele gânduri.
Îl voi rosti fără cuvânt"

Dau căutare...

Pregătind expoziţia

Octombrie, strânsul recoltelor, încep pregătirile de toamnă!
Strâng şi eu laolaltă tablourile din acest an. Le fotografiez, le duc de înrămat, aleg şi prelucrez texte şi imagini pentru catalog, le trimit colegului meu care le pune în pagină. Apoi voi da comanda la tipografie, voi discuta pentru sală şi voi face invitaţii. Am stabilit deja concepţia grafică, ideea şi suflul expoziţiei.
E un fel de a spune că am stabilit, doar le-am înşirat şi m-am uitat cu atenţie la ele, deodată şi pe rând. Şi-am recunoscut acest an 2012. Cu tensiuni dramatice, cu determinare şi opţiuni asumate, cu forţă şi linişte, cu luptă în primele rânduri, cu familie, cu prieteni, cu dragoste şi suferinţă, cu speranţe şi chemare, cu dorinţe, culori şi schimbare.
Reinventare şi benefice renunţări, e doar un început.

PET/CT Oradea

Azi e încă septembrie, e vremea să scriu că luna asta am început investigaţiile. Primul pas a fost Pet/Ct la Oradea, Centrul Pozitron Diaknosztika. Toate informaţiile despre procedură, inclusiv performanţe se găsesc pe net sau pe site-ul lor www.petct.ro aşa că nu are rost să detaliez. Spun doar că totul a fost corect şi civilizat, începând de la programare, acum mai bine de o lună, până la primirea rezultatului, săptămâna trecută. Dacă la asta adaug că rezultatul investigaţiei a stabilit că sunt bine (perfectă nu sunt nici din acest punct de vedere) iar doctorul meu mi-a confirmat cu bucurie că este totul bine şi că nu scrie nimic ce să ne alarmeze, excursia la Oradea a fost încântătoare.

Cu adevărat m-a încântat deşi am găsit oraşul mai trist şi mai copleşit de sărăcie şi nepăsare. Un oraş atât de frumos, demn de un destin european. La margine de imperiu îi citeşti încă măreţia, respiraţia largă. Te îmbrăţişează cu verdele parcurilor, te conduce pe bulevarde ample, îţi povesteşte viaţa pe promenada de-a lungul Crisului, îţi ţine o lecţie a stilului secession în arhitectură .
 Clădirile au o frumusete tristă, cu prea puţine excepţii. Dacă le acorzi o clipă şi te opreşti lăngă micile panouri, ecusoanele lor că sunt monumente istorice, povestesc despre alte vremuri în care câte un industriaş, avocat, bancher, doctor, farmacist tocmeau arhitectul să le facă o casă. Şi povestea lor te absoarbe într-un alt timp, atât de viu. Multe s-ar putea spune dar şi mai multe ar trebui făcute. Mă opresc aici, las imaginile să vorbească.

 

 

Scuze pentru fotografiile culcate, la încărcare le poziţionează automat şi nu ştiu să le rotesc aici.

Prezent!

Am revenit pe blog, după aproape o lună. Postările au lipsit pentru că şi stările mele au fost majoritar confuze. Iar în puţinele dăţi când aş fi scris ceva aici ori mi-a lipsit internetul, au fost două lungi săptămâni, ori dorinţa de a picta a fost mai mare.
Am mai citit, încercând să mai aflu despre perioada prin care trec. Am apelat iar la Biblia cancerului la sân, volumul uriaş care mi-a răspuns adesea la întrebări. Întrebări din acelea pe care chiar şi doctorului sau prietenelor doctori, mă sfiam să le pun. Starea de confuzie nu s-a risipit.
În etapele anterioare - investigaţii, operaţie, chimioterapie - mă simţeam mult mai determinată şi, paradoxal, mai plină de forţă deşi energia îmi era la pământ. Oricât mi-a fost de greu ştiam împotriva cui lupt, unde mă poziţionez. Acum parcă duşmanul s-a diluat şi m-a lăsat în ceaţă.
Sunt în convalescenţă, e drept.
Să mai înveselesc admosfera închei cu proaspete tablouri,

 

şi gânduri bune.

Chestiuni intime

Mă uit în oglindă. Îmi cercetez scalpul, atentă poate s-a mai iţit vreun fir nou. Mă uit de cel puţin două ori pe zi, aş putea spune că a devenit obsesie. Cele vechi, tare răruţe, cresc încetişor. Dar atât. Mă uit şi la sprâncene, cărora abia le mai percep conturul, mai degrabă îl redesenez în mintea mea. Şi genele au dispărut, lipsa lor mă deranjează adesea. Adiere, ploaie, praf ele suportau fără să am habar. Nici pe corp nu mai am fir de păr şi aştept cu interes o nouă pubertate. Voi fi la a doua pubertate!
Acum chipul meu poartă stigmatul cancerului. E ca o mască hidoasă, dincolo de care ochii ard cerând ajutor. Am senzaţia că am fost marcată. Că o fiară m-a împroşcat cu o zeamă care m-a acoperit. Acum a plecat dar ar vrea să revină să mă devoreze. Şi eu trebuie să curăţesc totul, să şterg repede orice semn, să mă reinventez ca să nu mă mai recunoască niciodată, chiar de-mi va mai da târcoale.
Da, e adevărat, îmi plac mult desenele animate!
Norocul meu este că sunt înconjurată de familie şi prieteni în ochii cărora mă simt firesc.
În ochii lor masca asta hidoasă n-are consistenţă, sau o absoarbe dragostea lor şi eu n-o mai văd refectată. Dar în ochi străini şi în oglindă o văd şi mă întreb cine sunt eu.
Am să închid pleoapele, să mă uit şi în mine, poate încep să văd.

De la yin-yang la Ph şi Raw

Privind alimentaţia sunt multe curente şi opinii. Cu ani şi decenii în urma am trecut prin macrobiotică, alimentaţia vegetariană, cea pe baza încărcăturii energetice a alimentelor, cea săracă în grăsimi, cea disociată, cea cu indice glicemic redus sau cea făra carbohidraţi. Am trecut. În scurte, să zic un anotimp, sau mai lungi perioade. Cu unele doar cochetam iar unui tip de alimentaţie i-am fost fidelă mai mult de un deceniu.
Unele sisteme s-au dovedit doar modă, pe altele poate timpul le va confirma ca fiind căi spre starea de bine, spre sănătate durabilă. Cred că lucrurile sunt atât de interconectate în viaţă încât nu pot spune că modul de a mă hrăni, fizic, mi-a determinat direct starea de sănătate.
Dar n-am zis nimic despre acest capitolul aşa că acum recomand un complet de patru cărţi ce merg în aceeaşi direcţie: echilibrul acido-bazic.

• Reglaţi-vă echilibrul acido-bazic, o viziune completă de Christopher Vasey, editura Curtea Veche, 2010
• Dieta Young, miracolul Ph pentru o sănătate perfectă, de R.O.Young şi S.Redford Young, Editura Paralela 45, 2012. Carte care a apărut şi în variante pentru diabetici sau cei ce sufera de obezitate.
• Detox, Programul revoluţionar de recuperare a capacităţii de autovindecare a organismului, de dr. Alejandro Junger, Editura Paralela 45, 2010;
• Dieta cu sucuri naturale, slăbire, detoxifiere, tonifiere, sănătate, de Christine Bailey, Editura Litera 2010

Nu descriu sistemele lor, spun doar că merg bine împreună, se completează reciproc şi dau o mai mare senzaţie de libertate a alegerilor. Ceea ce-mi place tare mult. Mă încântă deşi ştiu că senzaţia asta e doar amăgire.
Deşi împreună au un număr serios de pagini, cred că merită efortul de a fi citite şi nu înlocuite cu variantele prescurtate, predigerate, fragmemtate, atât de uşor accesibile pe net. Aşa zisele reţete minune, hocus-pocus!
Filtrez informaţiile, adaptez, asimilez şi naturalizez acest sistem în corpul meu.
Şi sper să şi simplific, să devină o alimentaţie firească, neforţată.
Caut să descopăr simplitatea şi firescul, iau ca temă de spunea Rabindranath Tagore:

"Este simplu să fii fericit, dar e foarte greu să fii simplu".

Undeva, mai aproape de cer

Plimbarea de azi. Încet, gâfâind şi tot oprindu-mă la câte doi paşi, am ajuns pe deal. Şi-am privit, şi-am îmbrăţişat şi m-am lăsat purtată şi invadată de linişte, pace şi armonie, de fluidul din toate. Şi-am atins, fie doar cu privirea, iarba aspră a muntelui din zare. Mintea mi-a vorbit mult, cu bucurie. Apoi a tăcut.

Punct şi un nou început

Doctorul are încă o bilă albă. Pentru atitudine, atenţie, faptul că ascultă, analizează, comunică, e flexibil. Toate astea îmi dau încredere şi îmi sporesc determinarea de a mă vindeca.
A decis să încep tratamentul cu herceptin. A venit şi aprobarea, ieri a fost prima şedinţă.
E un nou început, de acum se vor estompa lent toate relele, urmele. Toată conjunctura m-a făcut să ţopăi de bucurie, cam ca un câine şchiop, deocamdată. Un câine atent la vorbele stăpânului care-i spune că nu-i va mai face injecţii şi nici nu-l va mai îndopa cu buline amare dacă nu mai bagă botul în toate rahaturile. Şi se gudură şi-l priveşte recunoscător, cum numai un câine ştie, şi latră vesel încercând să spună că nu va mai mânca rahat.
Sunt un muritor, nicicând mai conştient de propria-i condiţie. Pornit într-o expediţie riscantă, în care apelează la o călăuză care ştie drumul. Acum îşi simte călăuza tovarăş. Şi-i mulţumeşte pentru asta.
Sunt şi un spirit copleşit de intuiţia măreţiei lucrării Domnului. Lucrare ce se săvârşeşte prin oameni.
Aşa că:
N-am să mai mănânc rahat.
Am să continui drumul mai departe.
Am să caut să descopăr în toate armonia şi măreţia acestei lumi.
Şi revin iar la starea ce-o descriam în Vivat Cyberspace!, că existenţa e un caleidoscop fascinant iar lumea, în ansamblul ei, o minunăţie.
Mai adaug că suferinţa este rezultatul acceptării unor ochelari de cal.

Secretele autovindecării

După infernul celei de a şasea chimio au mai urmat câteva zile neplăcute şi confuze; febră, oboseală continuă, afte, arsuri şi alte sâcâieli. Am trecut cu bine consultându-mi medicul. Aşa că aseară îmi revenisem în sfârşit şi am pictat iar azi dimineaţă am reuşit să fac o plimbare pe deal şi să culeg sunătoare.

În plus, ziua de azi mi-a mai adus câteva mici motive ca să-mi zboare gândul la afirmaţia oarecum şocantă a dr. Maosheng Ni care spune în cartea sa Secretele autovindecării: "Cancerul vă schimbă viaţa, în bine!".
Subtitul cărţii este: Sute de remedii naturiste inspirate din înţelepciunea orietală. Cele 650 de pagini cuprind remedii pentru vreo 70 de boli obişnuite dar şi principii ale medicinii integrative, proprietăţi terapeutice ale plantelor, presopunctură, puterea vindecătoare a unei alimentaţii sănătoase, de ce echilibrul emoţional, stimularea intelectuală şi aspectele spirituale sunt esenţiale.
Un mic capitol este dedicat utilizării medicinii integrative în tratarea cancerului. Dr. Maosheng are experienţă clinică legată de cancer într-un spital din China şi a practicat apoi în SUA, după 1980. Printr-o bună colaborare cu medici oncologi a reuşit să îmbunatăţească evident calitatea vieţii pacienţilor în tratament chimio şi radio cu acupunctură, ciuperci terapeutice şi alte suplimente alimentare, regim alimentar, exerciţii de meditaţie, tai chi şi qi gong.
Prin ceea ce afirmă ne convinge că atunci când pacienţii sunt angrenaţi în propria lor vindecare, în mod paradoxal, cancerul le dă putere pentru schimbări esenţiale în viaţă. Schimbări pozitive pe care nu reuşiseră să le facă până atunci, din varii motive.

A 6-a chimio

"Spre-amiaza vieţii noastre muritoare ajuns într-o pădure-ntunecoasă, mă rătăcii, pierzând dreapta cărare."

Sunt atât de sleită, am mai trecut odată prin infern. O forţă mă lua şi mă coboara într-un adânc negru şi strâmt . Durerea. Cobor că aşa mi-e drumul, să străbat pădurea. Mă-mpinge, mă strânge să intru într-un puţ fără sfârşit. Cu cât cobor, treaptă cu treaptă sau mă-nvârt uşor în cercuri, apăsarea-i tot mai grea. Las în urmă amintirea luminii, mintea îşi pierde logica, pierd şi cuvintele, durerii nu mai ştiu să-i dau un nume, nici măcar nu vegetez, totul mă arde.

Mă strâng într-un punct negru. Mă zbat într-o capcană în care nimic n-are formă, totu-i durere, totu-i apăsare ce vine în valuri. Din când în când cad în somn. Câţiva paşi sunt un efort imens. Nu pot nici măcar citi. Am amintirea clipei în care întrebam: De ce-i aşa grea chimioterapia? Ce fel de durere e? Trec zile, aflu asta.

Parcă a stat timpul. Un ultim gând: transformarea nu mai e posibilă. Rămân aici.

Au trecut opt zile. Mă trezesc aruncată ca un naufragiat pe-o plajă pustie, necunoscută.

Simt. Simt nisipul cald, raze de lumină. Sunt atât de sleită. Am să dorm.

Mică superstiţie

Am scăpat de chimio, acum câteva ore, mi-e bine, încă. Aşa că furişez aici o mică superstiţie.
Încă de la începutul poveştii ăsteia cei apropiaţi - familie, prieteni, colegi, doctori; şi mă gândesc aici la cele trei graţii de care vă povesteam în primele postări - mulţi, mulţi, parcă se vorbiseră şi mi le tot dădeau exemple pe Corina Drăgotescu şi Kylie Minogue.
Îmi vorbeau de ele de parcă ar fi fost prietenele mele din copilarie!
Cum au trecut ele victorioase de cancer!
Cum au suportat ele tratamentele şi căderea părului şi îşi purtau chelia cu naturaleţe!
Aşa că mă înscriu şi eu în gaşcă şi vă trimit un zâmbet şi un gând bun!

Gânduri şi cărţi - Breuss şi David Servan-Schreiber

Totul-i fierbinte. Şi vremea şi vremurile clocotesc. Ezit să evadez din fierbinţeala minţii mele, ce arde la ideea că mâine iar e o zi de chimio, ca să nu intru în fierberea politică ce curge pe toate canalele media.
În plin Kafka aflu că azi ar fi fost ziua lui, de-ar fi trăit 129 ani şi nu doar 41. Mă fascinează, şi-i căutam urmele prin Praga, acum vreun an jumătate. E pe lista celor ce-aş vrea să-i întâlnesc de-aş călători vreodată-n timp.
Şi-n mintea mea se face linişte. Şi deja mi-e mai bine. Sunt într-o lume ceva mai firească decât cea din Castelul în care nu-s aşa de dependentă şi neputincioasă cum aş fi în Procesul sau în Colonia penitenciară şi nici n-am să mă trezesc mâine o gânganie. Anxietatea şi tensiunea trăirilor lui e ca un vaccin. Şi de la el ştiu că aşteptarea anulează liberatea.
Mă detaşez de aşteptarea zilei de mâine şi încerc să prezint alte două cărţi.

Rudolf Breuss - Cancer, leucemie - modalităţi de tratare a cancerului, a leucemiei şi a altor boli aparent incurabile.

Breuss nu a fost medic. A studiat iridiologia şi merge pe metode naturale şi intense - "tumoarea trebuie slăbită prin post". Terapia constă în consumul de suc de legume şi ceaiuri timp de 42 de zile. Sucul, maxim 500 gr pe zi, este un amestec de sfeclă, morcovi, ţelină, cartofi şi ridiche chinezească. Ceaiurile sunt deasemenea un amestec. Mai dă şi alte recomandări şi condiţii precum şi un program zilnic. Prezintă o cazuistică impresionantă şi spune că până în 1990, după metoda lui au fost vindecaţi 45 000 de bolnavi cu diferite afecţiuni aparent incurabile. Metoda este clar prezentată. Spune că se adresează mai ales celor ce nu au făcut operaţie, chimio şi radio. Pentru unele afecţiuni, ca şi pentru regenerarea întregului organism, recomandă doar 21 de zile pentru postul cu sucuri şi ceai.
Îmi place pentru că ideile sale forţă sunt:
- trebuie să ai voinţă pentru a te face bine;
- trebuie să înţelegi boala;
- trebuie să nu te temi de ea.
Despre terapie nu pot spune nimic pentru că n-am expermentat-o.

Dr. David Servan-Schreiber - Anticancer - învinge prin mijloace naturale.

Asta pentru mine este o carte de suflet. Este experienţa de viaţă a unui medic, doctor în medicină, co-fondator al Centrului pentru Medicină integrativă al Universităţii din Pittsburg. A făcut cancer, s-a tratat, cancerul a dat înapoi, mai târziu a recidivat şi l-a făcut să-şi pună întrebări, să caute soluţii pentru a-şi ajuta corpul să se apere. Începe cu o poveste de viaţă, propria poveste, vorbeşte despre şansele de scăpare (conform statisticilor), despre pericol şi ocazie, despre puncte slabe şi transmiterea veştilor rele, despre mediu şi lecţiile unei recidive, despre starea de spirit anticancer, dezamorsarea fricii şi tratamentele prin care a trecut. Şi viaţa lui în tot acest timp, mai bine de 15 ani de zile. Şi nu în ultimul rând despre propriul corp, ca factor anticancerigen şi despre a învăţa cum să te schimbi.
Experienţa lui este extrem de umană.
Am s-o mai citesc odată.

Gând de duminică

Îndemn ce mi-a luminat sufletul ca o rugăciune, îl dăruiesc mai departe.

Ascultă, priveşte şi taci!
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Fragment din poezia lui Ion Minulescu, A XI poruncă

Spune NU cancerului

Titlul complet: Spune nu cancerului. Ghid de prevenire şi luptă împotriva cancerului,
Autori:            Patrick Holford şi Liz Efiong
Apariţie :        Editura Litera Internaţional, 2011, 538 pagini

Citez avertismentul de început: "Dacă ai fost diagnosticat cu cancer, nu ar trebui să urmezi o strategie nutriţională de durată din proprie iniţiativă. Cancerul este o boală complexă ce pune viaţa în pericol şi solicită un tratament medical profesionist. Unele remedii alternative ar putea chiar să agraveze cancerul."
Patrick Holford este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în nutriţie, autor a 30 de cărţi, a fondat în 1984, la Londra, Institute for Optimum Nutrition. Este susţinător al ideii că există o legătură strânsă între stilul nostru de viaţă, alimentaţie şi riscul de a ne îmbolnăvi.
Cartea este doldora de informaţii şi recomandări practice extrem de utile şi celor sănătoşi.
E adevărat că atunci când eşti sănătos nu prea-ţi vine să citeşti o carte cu titlul ăsta, parcă ai căuta-o cu lumânarea.
Pentru că spune din start că este un subiect complicat, conţine multe: explică factorii ce determină celulele normale să devină canceroase apoi să se multiplice (oxidanţii, hormonii, stil toxic...), factorii de risc, detaliază cum funcţionează sistemul imunitar, aspecte psiho-emoţionale, cum să eviţi să apară sau cum să nu recidiveze cancerul, prezintă o serie de alimente şi caracteristicile lor, încărcătură glicemică, unităţile ORAC (capacitatea de absorbţie a radicalilor liberi de oxigen) etc.
Am putea crede că asta ştie cam tot omul, dar ştie aşa cum se pricepe la fotbal, la politică şi la atâtea altele. Pentru cine vrea să aibă informaţii pertinente e bună cartea.
Mie cartea asta mi-a răspuns la o întrebare venită "din adâncuri". Fac o paranteză pentru cei ce nu ştiu din propria experienţă şi cărora le urez să nu o aibe niciodată.
Atunci când cineva află că are cancer, clar şi sigur, nu că-i posibil, explodează din adâncurile minţii o întrebare. Care-i urlă-n cap zile în şir şi acoperă aproape orice altceva. Se pare că cel mai adesea întrebările sunt "De ce mie?", "De ce tocmai eu?".
La mine a fost "Dar ce-am făcut?". Poate pentru că de mică ştiam că după faptă şi răsplată.
Ei, cartea asta m-a lămurit. Acum ştiu. Le-aş putea numi multe şi mărunte dar care s-au adunat.
Nu voi mai da prilejul cancerului să muşte din mine altă dată.

Şi două tablouri noi, să fie grădină!

Terapia Gerson, eu şi cancerul

Terapia Gerson e o cale eminamente alternativă tratamentului clasic - operaţie, chimioterapie, radioterapie.
Probabil aş fi ales-o, dacă aş fi avut de ales. Adică dacă atunci când mi s-a descoperit tumora şi mi s-a spus "Programaţi-vă imediat la operaţie, nu mai e de stat, nu e cazul de biopsie, lucrurile sunt clare." mi s-ar fi spus şi "Aveţi posibilitatea de a începe imediat un tratament Gerson la Clinica.....".
Nu mi s-a dat nici o alternativă, iar eu cred în profesionişti.
Odată cancerul declanşat nu recomand nimănui să se trateze cu terapii alternative, după cărţi sau după experienţa altora. Când e vorba de prevenire, este altă poveste.
Mă documentez pentru a înţelege, pentru a include în modul meu de viaţă elemente ce-mi ajută corpul să se însănătoşească, să aflu ce-mi poate fi fundamental folositor.
Trebuie să acceptam că, în ceea ce priveşte tratarea cancerului, ne aflăm într-un ev mediu medical şi astea sunt practicile actuale -operaţie, chimioterapie, radioterapie.
Să avem incredere!

Terapia Gerson

Titlul complet:  Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului şi a altor afecţiuni cronice
Autori:             Charlotte Gerson şi Beata Bishop
Aparitie:          Lifestyle 2011, 516 pagini

Încep cu această terapie "clasică", e prima citită, eram încă în spital.
Modul de vindecare ce-i poartă numele a fost iniţiat de medicul Max Gerson, ce a practicat în Gernaia, la Viena şi la New York până în 1959. La moartea sa, fiica Charlotte Gerson, i-a preluat munca şi a dus-o mai departe. Astăzi terapia este aplicată în clinica Gerson din Mexic, există terapeuţi formaţi şi în Ungaria şi Marea Britanie.
Trebuie să precizez că-i o terapie complexă, de realizat sub control şi cu ajutor medical, mai ales dacă este făcută cu rol curativ. Şi în carte ni se spune că această terapie "este un instrument fin, de mare precizie fiecare componentă jucând un rol important. Trebuie aplicată în integralitate fără a se omite nici cel mai mic detaliu".
Ca principiu de funcţionare terapia reface "terenul" care ulterior devine capabil să se vindece.
Sau să nu se îmbolnăvească.
Dr. Gerson incriminează Toxicitatea şi Carenţele ca duşmani ce ne-au băgat în boală, la propriu. Ni-i şi prezintă pe larg, îi cunoaştem dealtfel- pesticide, aditivi alimentari, cosmetice, câmpuri electromagnetice şi stres.
Dacă duşmanii ne-au răpus să căutăm prieteni să ne ajute să ne revenim, logic!
Dr. Gerson ni-i dă pe Hiperalimentaţie şi Detoxifiere.
Asta înseamnă că prin consumul exclusiv de salate, sucuri de legume şi fructe, unele cereale şi supă de legume cel ce se trateză îngurgitează cantităţi impresionante de substanţe hrănitoare. Mesele încep cu porţii imense de salate crude şi sfârşesc cu fructe crude, iar raţia zilnică de suc proaspăt este de 13 pahare.
Sucurile se obţin prin presare şi nu centrifugal iar fructele şi legumele trebuiesc cultivate organic, condiţii care pe mine mă depăşesc aşa că m-au lăsat în afara jocului.
Dintre alimentele gătite cel mai popular fel este Supa Hipocrate, foarte bună şi uşor de făcut, vă asigur!
Chiar doctorul spune că alimentele gătite reprezintă 1,5kg iar cele crude, sub formă de suc, 8,5kg. Pe zi!
Domnul Detoxifiere se bazează pe clisme cu cafea şi suplimente nutritive -unele din cele enumerate nu se găsesc la noi.
Tratamentul este evident destinat celor ce nu-şi tratează cancerul prin operaţie, chimio, radio dar există şi un capitol pentru adaptarea terapiei în astfel de cazuri.
Din terapie lipsesc aspecte psihologice ale vindecării. Ni se spune că psiho-oncologia a luat fiinţă abia la începutul anilor 60.
Thomas Jefferson a spus că "Preţul libertăţii este vigilenţa eternă".
Dr. Gerson ne spune că sănătatea are acelaşi preţ.

Cocktail cu efect întârziat

Joia trecută, dimineaţa, la vreo 20 de ore de la chimio, aveam senzaţia că situaţia e bună. Şi scriam asta. Greaţa era sub control, reuşisem să nu vomit, încă puţină concentrare, câteva ore, şi păşeam peste perioada cea mai critică.
Aşa-mi spunea experenţa de până atunci.
Dar avea să fie altfel. A 5-a rundă mă arunca în ring şi începeam să încasez pumni şi lovituri în rafale.
N-am ştiut niciodată cum după o directă de-i zboară capul, i se rotesc ochii ca zarurile şi ţâsneşte transpiraţia ca dintr-o stropitoare, boxerul mai ţopăie. Sau, de cade buimac, revine în cîteva clipe ca întors cu cheiţa, cu creierul pilaf, gata să o încaseze din nou.
Ei, acum am aflat!
Că asta mi s-a întâplat şi mie de joi încoace. Nu înţelegeam de unde vine, cum mă pocneşte, dar mă arunca într-o stare de dureroasă semiconştienţă. O letargie ciudată, sufocare, somn uneori. Mi-am redus mişcările la minimum. Câţiva paşi mă făceau să-mi aduc aminte pe viu de puţina anatomie învăţată pentru desen. Respiraţia era dificilă, parca aveam plămânii de tablă, ca şi întreg sistemul digestiv, căldura şi frisoanele alternau. Toată carnea durea, parcă desprinsă de pe oase ca la rasoalele de porc fierte mult pentru piftie. O masa amorfă şi dureroasă.
Auzeam galeria, susţinătorii, nu înţelegeam nimic.
Nu suportam nici computerul nici televizorul. Mi se spunea ca trebuie să mănânc. Am alimentat instalaţia de tablă fără a simţi vreun gust, doar arsură. Corpul unui manechin din laboratorul de biologie este mai prietenos decât al meu.
Erau câteva ore, dimineaţa, în care credeam că am să-mi revin, puteam citi şi uneori picta. Apoi primeam căte o directă în figură de nu mai ştiam nimic, habar n-am de unde aterizau.
Mă mişc încă foarte încet. Unii se uită straniu la mine, ca la un spectru. Parcă-s dintr-o altă realitate ce nu converge cu a lor.
Azi parcă am auzit gongul.
Se pare că runda 5 s-a încheiat.
N-am cîştigat eu, dar, cine ştie. Am două săptămâni să-mi vindec rănile.

Politeţe uitată

Am trecut de a 5-a chimio. 5 din 8 Începe numărătoarea inversă - 3, 2,1... şi gata ce-i mai greu.
Sunt într- un moment de acalmie şi relativă vioiciune şi Politeţea mă ia de mână şi mă aduce în faţa computerului.
Să mulţumesc şi să cer scuze. Să  mulţumesc  pentru toate mesajele prietenilor, apropiaţilor şi necunoscuţilor. Îmi fac tare bine, dar uneori nu am putere să răspund decât cu un gând bun. Alteori răspund rar sau mai lent, cum mi-e ritmul acum.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele ce-mi trimite prin voi, şi vouă, fiecăruia în parte.
Totul acum îmi trezeşte o mare dragoste de viaţă şi o percepţie nouă asupra relaţiei dintre semeni.
O Clipă rămâi, că esţi atât de frumoasă!
Cu drag

Camioane de cărţi

Există tone, camioane de cărţi despre sănătate. Cum să fim, cum să rămânem, cum să o recâştigăm, cum să o recunoaştem, cum să n-o pierdem, cum să eliminăm boli de care ştim şi primim bonus eliminarea şi a unora de care nu ştim, şi câte şi mai câte. Din februarie încoace m-am căpătuit şi eu cu aproape un metru cub de cărţi de genul ăsta.
Nu exagerez.
Pe aproape 80% le-am citit.
Multe s-au dovedit a avea informaţii valoroase fie prin cazuistica prezentată, fie prin acurateţea abordării subiectului, prin concizie şi claritate sau doar prin impactul avut asupra mea. Prin ce-am învăţat, aflat, ce au catalizat în mine.
Altele m-au lăsat indiferentă. Nu le-aş fi citit dacă nu simţeam în ceafă suflarea fierbinte a cancerului. Indiferentă pentru că nu le găsesc aplicabile în contextul actual. Persoană diagnosticată cu cancer, în Romania (hai să zic în Europa), la inceputul mileniului 3.
Am rămas însă convinsă că, odată cancerul declanşat în mod virulent, nu există tratament alternativ ci doar complementar. Vorbesc aici de persoane absolut comune, medii, ca mine, ne luându-le în calcul pe cele ce dispun de o putere mentală superioară - concentrare, vizualizare, proiecţie, voinţă - sau alte capacităţi considerate paranormale.
Tot ce aflu mă ajută să-mi asum calea în cunoştinţă de cauză. Îmi dă libertatea opţiunii şi asta mă face puternică.
Indiferent de condiţii, multe dintre cărţile de care spuneam sunt în mod real folositoare.
Deschid astfel o serie de prezentări de cărţi despre boli cu- sau incurabile, despre sănătatea corpului, minţii sufletului, despre tehnici, starea de bine şi împăcare cu sine.
Toate vor purta eticheta "carte-sănătate".
Să fie de folos!

Totul roz

Nu-i totul roz! Starea generală e de oboseală, durere, epuizare şi gol. Totuşi pot spune ca mă simt "la manşă". Sunt în aer, cu viaţa mea. Exact asta este senzaţia. Reperele sunt relative, într-o clipă poate fi totul cu susul în jos. Mai ales psihic. Noroc că mă redresez aproape instantaneu. Este o pojghiţă imperceptibilă între starea de echilibru, optimism şi abis. Totuşi zbor şi asta-mi dă încredere. Aproape înţeleg că orice este posibil, cu aceeaşi probabilitate.
Să revin cu picioarele pe pământ.
Oboseala mă apasă şi acum. Am şi perioade în care mă simt vioaie, pentru câteva ore.
N-am mai scris de-o săptămână. Timpul a trecut val-vârtej. Sau poate doar eu am alte ritmuri acum.
Vineri am depus dosarul la Casa de asigurări sănatate pentru tratamentul cu herceptin. Am căutat detalii, m-am interesat la persoane care sunt în tratament. Mi s-a spus ca dosarul va intra la comisie la sfârşitul lunii. Voi vorbi despre asta atunci, după aprobare. Deocamdată pot lansa opinii eronate.
Ieri, marţi, m-am întânit cu colegii. Mulţi, dragi.
Încep să simt oamenii altfel, mă relaţionez altfel. Experienţa asta schimbă "unghiurile" şi "distanţele". Transformarea a început. O aşteptam.
Drumul Damascului.

Vivat Cyberspace!

Fac parte dintr-o generaţie de mijloc. Nici ca cei mai bătrâni care pot trăi bine merci fără computer şi internet dar nici ca cei mai tineri care văd lumea printr-un ecran cu cristale lichide.
Sunt 20 de ani de când am făcut primul curs pentru a invăţa un program pe calculator, Autocad-ul. E un program de grafică dar tot ce construiam atunci- desene, planuri, intersecţii, suprafeţe - erau doar înşiruiri, parcă nesfârşite, de comenzi scrise cu pixul pe un caiet studenţesc. Pare ciudat acum.
De atunci totul a prins viteză şi, ca majoritatea, lucrez cu dezinvoltură în mai multe programe. Îmi pare firesc dar rămâne ca o limbă străină, bine stăpânită dar învăţată târziu.
Fascinată de spaţiul public, am cercetat şi spaţiul virtual, spaţiul public al comunicării. În afară de informaţii şi ceva satisfacţii intelectuale nu mi-a oferit nimic. Nu m-a cucerit.
Am ramas convinsă că o privire, prezenţa, o atingere, nu pot fi egalate de nimic.
Ieri însă s-a întâmplat ceva.
Dimineaţă mă trezisem mai bine, îmi reveneam după cea de-a patra chimio. Mă scuturam de starea de rău dar simţeam cum parcă voaluri, pânze se ţes în jurul meu. Că boala asta mă izolează încet şi sigur, definitiv.
M-am gândit să descriu starea, dar parcă nu găseam tonul. Şi atunci, am trimis colegilor şi prietenilor mei de la serviciu adresa acestui blog. Primilor care mi-au apărut în minte. Să-l acceseze şi să afle de mine, să le vorbesc astfel.
Ceea ce s-a întâmplat după a fost copleşitor, emoţionant, miraculos. Răspunsurile şi cele câteva telefoane, tot ce am simţit (cred că şi de la cei ce doar s-au gândit la mine, dar nu le este la îndemână să comunice)
m-au proiectat într-un caleidoscop. Citeam, stăteam şi plângeam, eram copleşită de acea fascinaţie pe care am avut-o pentru prima dată, în copilarie, când am privit printr-o mică fantă şi lumea a devenit alta, o minune de lumină, mişcare, bucurie şi culori. Am văzut o lume minunată, care există ca şi noi.
O trăire de o copleşitoare frumuseţe şi grandoare. A fost posibilă şi pentru că în acelaşi timp m-am adresat atâtor suflete, în spaţiul virtual am putut fi împreună.
Vă mulţumesc.
Mi-a venit în minte şi unul din cântecele din copilaria mea, "O lume minunata" a lui Mihai Constantinescu.
Asta pare caraghios dar aşa e.

Thriller de dezvoltare personală

Am trecut şi de a patra sedinţă de chimio. Din fericire pare ceva mai uşor suportabilă decât data trecută. Cred că sunt o sumedenie de factori, ca mici picături ce concură la diluarea stării de rău. Dar nu o să detaliez acum. Prefer să profit de acest respiro şi să dăruiesc mai departe un fragment din cartea ce mi-a bucurat sufletul şi mintea ieri la tratament şi azi noapte, când nu puteam dormi.

Titlul cărţii este "Dumnezeu călătoreşte întotdeauna incognito" a lui Laurent Gounelle. Titlul preia o afirmaţie a lui Einstein care spunea că "întâmplarea este Dumnezeu care se plimbă incognito".

" Aşa e viaţa; rareori îţi dai seama pe loc că momentele grele au o semnificaţie ascunsă - ne ajută să creştem. Îngerii se deghizează în vrăjitoare şi ne fac cadouri minunate, ambalate cu grijă în ambalaje mizerabile.
Fie că e vorba de o înfrângere, de o boală sau de neajunsurile din fiecare zi, nu avem chef să acceptăm netam-nesam "cadoul", şi nici nu avem reflexul de a-l despacheta ca să descoperim mesajul ascuns pe care îl conţine - oare trebuie să învăţăm ce înseamnă voinţa, curajul? Sau dimpotrivă, să ştim să punem distanţă faţă de tot ceea ce, la urma urmei, nu are decât o însemnătate oarecare? Viaţa îmi cere să ascult ceva mai mult de propriile dorinţe şi aspiraţii profunde? Să mă hotărăsc să dau în vileag talentele cu care m-a înzestrat? Să nu mai accept ceea ce nu corespunde valorilor mele? Ce-oi fi având oare de învăţat dintr-o astfel de împrejurare?
În marile încercări, reacţionăm adesea cu mânie sau deznădejde, aruncând cu înderptăţire la coş ceea ce ni se pare nedrept. Dar mânia ne face surzi, iar deznădejdea orbi. Lăsăm să treacă ocazia care ne este oferită ca să creştem. Şi atunci loviturile dure şi neîmplinirile se înmulţesc.
Nu soarta se înverşunează împotriva noastră, ci viaţa caută să reînnoiască mesajul."

E un pasaj introspectiv, cartea însă este un adevărat thriller ce ţine cititorul cu sufletul la gură, 460 de pagini.
Încercaţi!

Săptămâna grea

Săptămâna grea a trecut. Mesajul dinainte îl scrisesem pe 12 mai şi rămăsese nepublicat. Am început să-mi revin, răul a plecat din mine ca o fantomă, ca o dublură şi m-a lăsat stoarsă, cuprinsă de slăbiciune.

Mă hrănesc cu gânduri bune, cu alimente curate, cu suplimente ce-mi promit forţă, cu aer curat, cu plimbări în natură, cu pictat şi ascultat muzică.



tabloulul pictat săptămâna aceasta- acoperişuri, vârfuri de case, mă ridic pe vârfuri



Frânturi de infern

Zile de chin. Ştiam ce ma aşteaptă. Faptul ca ştiu cu mintea nu de loc tot aia cu starea în care urlă fiecare celulă din mine. Îmi tot propun să fiu calmă, detaşată, că o să treacă. Mă concentrez pe respiraţie şi repet rugăciuni, repet, repet cât să-mi pot ţine mintea. Simt că alunecă spre stări-gânduri stranii ca niste gângănii hidoase pe care doar le zăresc şi nu le vreau. Mă simt zguduită, bumbăcită. De m-aş putea aduna. Sau de-aş dormi.

O zi de chimio

Ieri 2 mai, al treilea tratament chimio.
Imi plac diminetile, aşa că la ora 7 ies din casa cu gândul la plăcerea plimbării. Merg cu tramvaiul, câteva staţii pana la policlinica 10.
La 8 şi un pic apare doctorul Costovici. Intru la consultaţie. Avem o discuţie, ca de obicei, asupra ultimilor trei săptămâni şi a analizelor. Mă aduce pe linia de plutire spunându-mi ca este firească o asemenea scădere a valorilor din hemoleucogramă în cea de-a doua săptămâna a intervalului, perioada cu maxim impact al tratamentului. Îmi place mult atitudinea lui. Are prin asta un atu profesional.
Pe la 9 intru la tratament. Mă revăd cu o parte din colege/colegi din "clubul de miercuri". În total 7 persoane, intre 28 si 60 ani. Pe unii ştiu de la prima mea sedinţă, alţii sunt mai noi. Poveştile tuturor se împletesc însă.
Prima data îmi pune perfuzia şi-mi face antivomitivul - osetron. Ma lasă un pic, timp în care asistenta se învârte ca un titirez de la unul la altul. Apoi, prima pungă de perfuzie e destinată substanţei criminale roşii, de data asta Epirubicina. Stau cuminte, încântata că nu a trebuit să mă perforeze decât o dată. Venele se deteriorează mult de la aceste substanţe, se fragilizează prea mult ca să poată suporta perfuzia. Iar substanţa este extrem de agresivă, dacă atinge ţesuturile duce la necroza lor progresivă. Sângele e viaţă, e curgere şi-i rezistă.
Vine a doua pungă de ser, destinată celei de-a doua substanţe, Endoxan. Îmi face şi un antialergic. Endoxanul se pare că-i mai prietenos, aşa-i merge vorba.
Între timp facem conversaţie în gaşcă şi citesc. S.J. Watson- Înainte să adorm. Absolut minunată, inspirată de cazurile unor pacienţi amnezici, fascinantă prin subiect, stil, ritm, surpriză şi cuceritoare prin happy end. Asta nu trebuia s-o spun, iau o parte din plăcerea cititului, nu-i poţi anticipa finalul.
Citesc în disperare în perioada asta, cu o frenezie ce n-am mai avut-o din adolescenţă. Am devorat "rafturi" în ultimile câteva luni.
Pe la 13 şi15 gata şi cea de-a doua pungă, cu urările de bine părăsesc "gaşca". Ne vedem peste trei săptămâni.
Mă aşteaptă prietenul meu Eugen, un învingător. A ieşit teafăr din labirintul plin de capcane al cancerului.
Mă conduce acasă. Propun să mergem pe jos, imi fac bine plimbările şi sunt în formă imediat după tratament. În afară de o ameţeală suportabilă.
Ieri la prânz, neuitându-se în calendar, Bucureştiul se scălda la 32 de grade Celsius. Aşa ca asfaltul, vitrinele şi betoanele eliberau şerpi de foc iute crescuţi la soare. Am căutat umbra şi plimbarea a fost o plăcere.
Acasă am stau de vorbă cu soţul meu. Sperăm ca totul să fie bine în continuare. Mai iau o porţie de Nux vomica, prima fusese dimineaţa iar acum se instalase greaţa. A, şi în tot intervalul am băut multă apă. E obigatorie hidratarea. La ora prânzului înghiţisem deja doi litri de apă. Acum trebuia să şi mănânc ceva. Vechea poveste cu o masă uşoară care să nu-mi facă rău nu o reuşisem încă. Întrebasem în toate direcţiile şi din variantele prezentate nici una nu a avut efect la mine. Am vomitat la greu de fiecare dată, câteva zile în şir. Poate şi pentru că am o bilă mai sensibilă. Aşa că m-am întrebat ce-aş putea mânca şi am ales o mică banană şi o şi mai mică pară. Am putut să adorm vreo oră. Apoi a început programul deja cunoscut, starea de greaţă s-a acentuat vertiginos şi am vomat. Şi aşa am ţinu-o cam toată seara, cu tot cortegiul de durere de cap şi arsuri violente pe tot traiectul. Din fericire apucasem să vorbesc puţin la telefon cu câţiva prieteni. Nu comunicasem încă cu "cele trei graţii" cum le zic eu, adică cumnata mea Aura, farmacistă şi Mariana şi Monica, doctoriţe. Le-am dat mesaje, n-am avut cu ce să mă laud, dar ele mi-au dat în schimb sfaturi bune care m-au mai liniştit. Am mai stat de vorbă cu soţul meu, am încercat să mai citesc dar nu vedeam prea bine. Am aşteptat să înceapă confruntarea Sarkozy - Hollande, dar chiar de la început, am simţit că mă curtează somnul şi m-am lăsat repede sedusă.
Azi dimineaţă m-am trezit la 5, deci am dormit bine. A început starea febrilă în tot corpul, obrajii îmi ard, am nişte "bujori" de clovn, şi greaţa îmi dă roata, suportabil. Sunt stări cunoscute deja.
Mă opresc aici, povestea va continua dar, s-au arătat zorii...

Şi o poză în ton.

Am reînceput să pictez

Sunt între tratamentul 2 şi 3 de chimioterapie. Analizele le-am facut miercuri 25 aprilie, la 14 zile de la cea de-a doua şedinţă. Hematologie, toate valorile- leucocite, hematii, hemoglobina, hematocrit - sub limitele normale. Leucocitele chiar scazute dramatic. 2,4 iar intervalul de referinta este 4-10. Se explică şi pe hârtie starea de rău aproape permanentă.
Acum astept cu emoţie alte rezultate, azi am refăcut analizele.
Între timp am fost câteva zile la munte unde am mers cu picioarele goale prin rouă, m-am lăfăit pe iarba cu pisicile, am făcut exerciţii de respiratie, am grădinărit un pic, m-am bucurat de soare, de culori, de sunete de toate aromele primăverii, am rugat natura să mă înveţe ritmurile ei. Am şi dormit bine. M-am relaxat, m-am risipit peste dealuri şi văi. Atât de simplu.
Şi m-a bucurat tare ca am reînceput să pictez. De la operaţie, de mai bine de două luni nu facusem decât câteva schiţe şi niste icoane pe sticlă pe care le-am dăruit de Paşte.
Aşa că sunt semne bune că îmi revin.
Am emoţii, sau teamă, sau şi una şi alta.
De fapt mi-e cam frică.

Isus rugându-se în grădina Ghertsimani

Isus cu viţa de vie

Sfânta troiţă

"Eu sunt pâinea cea vie carele au coborât din cer"



Intrarea în biserica
icoane pe sticla pictate şi dăruite de Paşte



Pentru cine scriu?

Ce-i blogul ăsta? Ce-i HER2? Pentru cine scriu, de ce?

Jurnalul unei etape. Pentru mine un timp bulversat şi bulversant. Întâlnirea cu cancerul m-a şocat, mi-a răsturnat linia orizontului. M-a obligat să fac cunoştintă cu o parte din mine, să recunosc că nu ştiu aproape nimic, că înţeleg şi mai puţin. Nu am trăit alături de nimeni o astfel de perioadă, nici din familie, nici prieteni. Cunosc victorioşi, am auzit de învinşi.
M-am simţit aruncată brusc în toiul unei lupte, totul vâjâia în jurul meu. Câmp de război ale cărui reguli nu le ştiu. Obligată să rezist, să învăţ din mers. Asta nu pare prea greu, dar acum e, ca-n poveşti, pe viaţă şi pe moarte.
Şi, de la început, inexplicabil, am simţit că trebuie să am şi experienţa asta. Ca o împăcare.

HER2 sunt nişte receptori aflaţi pe suprafaţa celulelor tumorale, se evidenţiază la biopsie. Unele celule au un număr mai mare de receptori decât normal şi se numesc celule HER2 pozitive. Studiile de specialitate arată că una din cinci femei cu cancer de sân este HER2 pozitivă. Un cancer HER2 pozitiv se dezvoltă mai repede, este vorba despre o formă agresivă. Specialiştii spun că prezintă un risc mai ridicat de metastaze cerebrale şi deces.

Din fericire există tratament.

Herceptin este o terapie adjuvantă pentru pacientele cu cancer de sân HER2 pozitiv, în stadiu incipient. Se administrează după intervenţia chirurgicala şi chimioterapie. "Studiul pentru punerea pe piaţă a Herceptin a demonstrat că folosirea noului medicament după chimioterapia standard reduce riscul reapariţiei cancerului cu 46%, faţă de utilizarea doar a regimului de chimioterapie standard.”

HER2 pozitiv este şi cazul meu.

Scriu în primul rând pentru mine şi cele ca mine. Am simţit nevoia asta din primele zile după operaţie, când m-am aruncat pe internet să-mi "traduc" rezultatele analizelor, să aflu, să aflu, să aflu. M-a ajutat să-mi întregesc oarecum o imagine, să pot pune întrebări prietenelor medici, cumnatei farmaciste. Să înţeleg un limbaj, să fiu oarecum avizată. Eram tare, tare departe de domeniul ăsta, de tot amalgamul lui de trăiri şi stări. Am găsit multe informaţii, de la prospecte de medicamente şi interpretarea rezultatelor analizelor până la experienţe parţiale, adică oprite la un moment dat. Nu ştiu de ce. Un prieten, ce a trecut prin experienţa asta, povestindu-i nemulţumirea mea, mi-a spus că la un moment dat vrei să te detaşezi, am să înţeleg. Am simţit însă nevoia să citesc un story întreg, o poveste reală a modului de a trăi şi percepe viaţa în condiţiile acestui război aprig cu cancerul. Pentru că nu am găsit-o, o scriu eu, promit!

Scriu public, pe blog, şi pentru bărbaţii ce iubesc o femeie cu cancer la sân şi vor să înţeleagă cât mai bine ce i se întâmplă. Şi nu numai.

Pân' acu'

Doar o prezentare scurta, seaca, usor tehnica a ceea ce a fost pana acum.
Am sa revin sigur cu detalii, explicatii, ganduri, interpretari, senzatii, trairi, revelatii etc.

8 februarie 2012, ma prezint la Centrul medical Focus pentru o ecografie mamara cu elastografie bilaterala. Din vara 2011 simtisem ceva usor tare sub sanul stang, de nu stiam de-i la san sau pe coasta. Nu ma durea nimic, rar cateva junghiuri ca o tensiune intercostala. De prin noiembrie incepuse sa se contureze, sa se rotunjeasca. Au venit sarbatorile, iar luna ianuarie le-a tinut trena. A inceput februarie, in forta. Dr. Lungu Cornel, cel ce m-a examinat, a stabilit: nodul hipoecogen, cu zone transonice, imprecis delimitat, cu contur policiclic si cu semnal Doppler la periferie - nodul solid cu zone de necroza, diametrul maxim 2,1cm. La elastografie - tip V, UENO cu SR23 (nodul probabil malign, cu infiltare perinodulara). Mi-a spus raspicat: De urgenta la operatie! Din toata consultatia mi-a fost clar ca-i un profesionist in care pot avea toata increderea. I-am cerut sa-mi recomande un medic, sa ma orienteze, ca nu-i usor de primit o astfel de veste mai ales cand nu esti din domeniul medical.
A inceput vartejul.
10 februarie, intr-un Bucuresti blocat de zapezi cum nu mai vazusem, am ajuns la Centrul medical Donna. Dr. Claudia Teodorescu mi-a facut o ecografie si o mamografie. A aparut o opacitate de intensitate medie cu caractere suspecte localizata profund in santul submamar stang, intern, contururi usor lobulate, Cod BI-RADS:5 (modificari cu caractere sugestive pentru proces kariokinetic). Aceeasi recomandare - excizie chirurgicala, verificare histo-patologica.
13 februarie - cinci eprubete de sange si una de urina pentru 4 pagini de analize - biochimie, hematologie, hemostaza- coagulometrie-plasm, imunologie, marcari, urini
14 februarie, consultatie oncologica, sa ma pregateasca pentru ce urma sa vina.
15 februarie - Computer tomograf - torace+abdomen+pelvis nativ si cu SC IV - eram deja diagnosticata cu neoplasm - apare explicit si la CT - formatiune cu contur neregulat, moderat iodofila, profund prepectoral.
22 februarie - operatia - dr. Ovidiu Stefanescu, Spitalul Clinic de urgenta Agrippa Ionescu. Diagnostic Carcinom mamar stang. Sectorectomie, examen extemporaneu care confirma diagnosticul de carcinom. Operatia a decurs perfect, m-am trezit amazoana. O amazoana stangace e drept, dar pregatita de lupta.
28 februarie - iesirea din spital.
2 martie, apare buletinul de analiza - Carcinom mamar ductal invaziv G3, pT2N0, fara tumora reziduala, Ki-67=pozitiv, estrogen receptor pozitiv (95%), HER2 pozitiv+3, ganglioni liberi de tumora
7 martie - consultatie dr. Catalin Costovici, oncolog, incep tratamentul in 21 martie - 8 serii de chimioterapie, la 21 zile, apoi un an Herceptin, apoi tratament hormonal. Plan cu bataie lunga. Asta e varianta de lucru acum.
21 martie prima sedinta chimioterapie - Doxorubicin Ebewe si Endoxan. Mi-a fost foarte rau doua zile, imputit de rau, greu de descris, o voi face mai incolo. In a 18 zi a inceput sa-mi cada masiv parul. M-am tuns 1, un fel de sperietoare desenata de copii. Apar brusc stari de moleseala si oboseala dupa un minim efort. Din toata starea e clar ca nu pot merge la serviciu. Toti medicii mi-au recomandat sa elimin orice oboseala sau sursa de stres pentru ca rezultatele analizelor ma obliga la o maxima atentie.
11 aprilie a doua sedinta. Raul a fost si mai rau si mai lung. Acum a durat pana in noaptea Invierii, adica de miercuri dupa-amiaza pana dupa miezul noptii de sambata. De data asta in afara de voma, dureri in corp, moleseala si stare de confuzie, somn aiurea- ori cad beton ori nu dorm toata noaptea chiar daca iau melatonina sau Sedativ PC. Si altele, ard esofagul si stomacul, se plimba durerile in corp de la oase la sageti in rinichi.
Cam atat pân'acu. Ce-as vrea sa mai spun esta ca tehnica medicala actuala este foarte performanta si chiar trebuie sa ne "bagam in aparate" si sa lasam doctorii sa se uite la noi pana nu e cam tarziu.
Iar eu am un noroc de zile mari pentru ca in jurul mau a fost si este o echipa de medici mai tari ca-n filme si pe plan profesional si pe cel uman. In afara de cei deja mentionati, chiar mai aproape de sufletul meu sunt dr. Mariana Teodor si dr. Monica Pandrea. Ei ma ajuta sa-mi tin trupul in buna stare, mintea intreaga si sufletul increzator. Evident impreuna cu familia si prietenii mei, dar asta e o poveste pentru alta data.

Aflu

Aflu cum sa lucrez cu instrumentul asta, blogul. Incerc sa ma imprietenesc.
Azi e sarbatoare, o zi minunata, as pune cateva imagini.

17 martie 2012, eu dupa operatie, inainte de chimioterapie