De cand am început...

Postarea de astăzi este o poezie atribuită lui Charles Chaplin.

Traducerea am preluat-o din blogul www.ceruldinnoi.ro și aparține doamnei Viorica Juncan.

Trăiesc cu intensitate, de ceva vreme, multe din cele ce atât de simplu și adevărat sunt spuse în această poezie.

Cu altele abia mă familiarizez, mi le aduc cât mai aproape. Tot acest demers declanșează o nebănuită stare de fericire și împlinire interioară, fapt ce mă face să-mi permit să trec la feminin rândurile de mai jos.

Vi le dăruiesc, la rândul meu, cu toată dragostea!

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am înţeles că în orice circumstanţã,
eram la locul potrivit, în momentul potrivit,
și totul se întâmplã exact la timpul potrivit.
Şi atunci am putut să devin calmă.
Astăzi numesc aceasta încredere în sine.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am aflat cã chinul şi suferinţa emoţională
nu erau decât semnale de avertizare
cã merg împotriva propriului meu adevãr.
Astăzi ştiu că aceasta este autenticitate.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am încetat să vreau o viaţă diferită
şi am început să văd că tot ceea ce mã înconjura
era o invitație la creşterea mea personală.
Astăzi numesc aceasta maturitate.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am înteles cât de ofensat poate fi cineva
din faptul de a forţa o persoană,
în singurul scop de a obţine ceea ce vreau eu,
ştiind bine că nu era momentul și cã nu era pregãtitã pentru aceasta,
chiar dacã aceastã persoanã eram eu.
Astăzi numesc aceasta respect..

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am început să mă eliberez de tot ce nu este bun pentru sãnãtatea mea:
alimente, oameni, lucruri, situaţii, tot ceea ce mã trage în jos
și departe de mine.
La început am numit aceasta egoism sãnãtos.
Astăzi ştiu că aceasta este iubire de sine.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am încetat furtul din timpul meu
şi m-am oprit din a face planuri mari,
am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astăzi, fac doar ceea ce îmi aduce bucurie și fericire,
lucruri pe care îmi place sã le fac și care îmi bucurã inima,
și le fac în felul meu şi în ritmul meu.
Astăzi numesc aceasta simplitate.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
am încetat să caut să am întotdeauna dreptate
Și de atunci am greșit mai puțin.
Astăzi am descoperit cã aceasta este modestia.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
Am încetat să trăiesc în trecut
şi să mă îngrijorez de viitor.
Astăzi, trăiesc în prezent,
acolo unde se petrece TOTUL.
Astăzi, trăiesc o singură zi odată.
Şi numesc aceasta împlinire.

De când am început sã mã iubesc pe mine însămi,
Am înţeles cum mintea mea putea să mă tulbure şi să mă îmbolnãveascã.
Dar dacă o pun în slujba inimii mele,
ea devine un aliat foarte preţios!
Astãzi numesc aceastã conectare întelepciunea inimiiIMII.

Nu mai trebuie să ne fie fricã de dispute, de confruntãri
sau de orice alt fel de probleme cu noi înșine sau cu ceilalți.
Chiar și stelele se ciocnesc. Și din coliziunea lor
noi lumi se nasc...
Astãzi stiu cã Aceasta este Viaţa.

Nemăsurata incertitudine

Pentru cei ce stiu ce spune.
Și spune atât de frumos ”în confruntarea cu o nemăsurată incertitudine”.
Bilingv englez-român.
Mulțumesc!

Please click on the link below and choose "Save file" to download the book in .pdf format
John Mole - The Chemotherapy Experience

Răspuns

Fără frică de disperarea sau de epuizarea care apare de-a lungul drumului!
Poate-i doar de-o clipă, poate-i inevitabilă.
O putea rămâne careva pozitiv şi puternic tot timpul?
Deşi nu suntem de vină pentru boală (ea a apărut doar ca o consecinţă), este nevoie să ne întoarcem privirea înăuntru, ca să învăţăm să-i facem faţă, să-i găsim un sens, să trăim cu ea, să trecem prin ea şi să o vindecăm.
Să ne iertăm şi să lăsăm deoparte orice învinovăţire.
Unde altundeva am putea să ne întoarcem privirea?
Putem să stăm cu ochii aţintiţi spre cer - dar, în cele din urmă, suntem tot în corpurile noastre.
Ne întrebăm despre locul nostru în schema lucrurilor, ne întrebăm despre natura lui Dumnezeu, ne întrebăm despre durata vieţii noastre. Sunt întrebările oricărei lucrări interioare.
Singura cale de ieşire este spre interior.
Boala ne cere să ne întoarcem spre interior şi să devenim conştienţi de noi înşine.

Răspuns inspirat de cartea Carolinei Myss - "De ce nu ne vindecăm şi cum putem să o facem?"

Şi să nu uităm de oracolul din Delphi care spunea "Cunoaşte-te pe tine însuţi!"
şi
"Nimic în execes!"

Tot pictură!

Nu că aş vrea în mod special dar iar postez despre o expoziţie.
De data asta la Sibiu, împreună cu un coleg architect.
Cu poze şi comentarii aici http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/siluetele-orasului-istoric-la-sibiu-de-ziarul-de-duminica-13714541.

Totul merge înainte, cu controalele periodice, cu tratamentul, cu fluctuaţiile de stare şi slabiciunile inerente dar şi cu momente minunate şi copleşitoare de recunoştinţă şi fericire.

Lucrez la serviciu, lucrez pictând, desenând, adaptând tehnici pentru dezvoltare personală şi armonizare, descopăr arta zen şi artă meditativă,  lucrez cu mine, lucrez la proiecte care mă fascinează. Lucrez, lucrez, lucrez, oricărei stări nasoale îi spun că am de lucru, ferm. 

Învăţ să aleg.

Malta, muze, îngeri, mandale

Malta m-a uluit din prima clipă cu un peisaj copleşitor.

Stâncă aproape lipsită de verdeaţă şi mare, albastru fără limită care-ți inundă privirea.

Cum vor fi văzut poeţii maltezi peisajul acesta? Întâmplător am dat peste câteva versuri ale lui Anton Buttigieg, sigur poet doar în timpul liber, la câte a avut de făcut +a trăit între 1912 şi 1983, a fost poliţist, magistrat, politician, preşedinte de partid, ministru şi în cele din urmă preşedinte, între 1976 şi 1981- dar cu nenumărate premii pentru versurile sale. Spunea Buttigieg:

In Malta every time

I look around me
from everywhere
I see the sea looking at me
with his blue eye.

Adică, într-o traducere lipsită de eleganţă:

„În Malta, oricând/ privesc în jurul meu/ de oriunde/ văd marea privindu-mă/ cu ochii ei albaştri”
Marea, obsedantă, e prima impresie din Malta, apoi piatra de soare condensat şi poveştile insulei, cu fiinţele lor de lumină.

O fascinaţie transpusă în imagini ce s-a materializat într-o nouă expoziţie de pictură:

Malta, muze, îngeri, mandale

Am plăcerea să vă invit la vernisaj,

miercuri 10 septembrie 2014,  orele 18.00 la
Centrul de Cultură Arhitecturală,
Strada Jean Louis Calderon nr. 48

Expoziţia va fi deschisă până în 24 septembrie

Vă aştept cu drag,

 

 

De la prieteni

De la o buna prietenă am primit o poveste: Poezia ca biografie, din care dau un fragment:

"Departe de a fi o poezie minimală, minimalistă, kukai, haiku-ul sau poezia tanka pot constitui adevărate pagini de istorie, evenimente sau biografie.
Unul din exemplele cele mai elocvente este poezia din antologia “In inima memoriei“* de Saito Fumi, “regina poeziei tanka din Japonia“, cum o numeşte poetul si editorul Susumu Takaguchi**.
Toată poezia ei este de fapt o carte biografică.
Fără colina
unui sân, pieptul meu e
un câmp. – Ciocârlii,
şi iepure, şi voi viermi,
fluturi, vizitaţi-mă
Operată de două ori de cancer la sân, având grijă de mama ei oarbă şi de soţul paralizat, Saito Fumi trăieşte şi scrie, extrăgând din faptele mărunte ale fiecărei zile nucleul diamantelor negre ale poeziei ei. Dar evenimentul cel mai tragic, care i-a marcat viaţa şi poezia, este ziua de 26 februarie 1936, când “un grup de 10 tineri ofiţeri au dat o lovitură de stat. Peste câteva zile au fost prinşi şi executaţi fără o judecată dreaptă. Tatăl ei, poet şi general major în Armata Imperială a fost arestat, fiind bănuit de amestec în acest complot, şi închis pentru 2 ani. Doi dintre ofiţerii executaţi erau prietenii poetei din copilărie”***.
Peste ani, Saito Fumi este invitată de Împărat, să citească la Palatul Imperial, în cadrul ceremoniei “Citirea primelor poeme din an” – Uta Kai Hajime. Fiica exilatului citind în faţa Împăratului. Diamantele acelea negre luminau în inima memoriei, sau în faţa Împăratului, tot ce era în jurul lor."
http://cleliaifrim.wordpress.com/2014/04/13/poezia-ca-biografie/

De al un vechi prieten am primit un link http://ortodox.md/articole/grijile-cancerul-si-viata-duhovniceasca/
Asa incepe:

– Părinte Cleopa, aici vin în fiecare zi oameni din toată lumea să vă vadă. Care sunt experienţele acestora şi impresiile pe care vi le-au lăsat?

– Faptul că noi, creştinii, am încurcat înlăuntrul nostru lucrurile. Deşi suntem botezaţi, adesea nu ştim ce credem. Constat în fiecare zi, cu multă durere, faptul că noi, oamenii, am creat o imagine ciudată şi incredibilă despre Dumnezeu. O imagine care nu are legătură cu Evangheliile şi cu sfintele cărţi care ni-L arată pe Dumnezeu ca un abis de dragoste şi milostivire. Aproape 99% dintre cei care vin aici şi-L imaginează pe Dumnezeu ca o Fiinţă superioară care îi trimite omului numai mânii, urgii şi pedepse şi, rareori, faceri de bine. Eu nu sunt medic, ci sunt cioban, dar cred că motivul care generează cancerul, acolo se află: în imaginea greşită pe care şi-a format-o omul despre Dumnezeu.

 

De la mine, pentru că tot este târgul de carte, vă ofer o listă de cărţi:

 

Ramtha - Ghidul începătorului pentru crearea realităţii, Elixirul numit iubire şi întreaga colecţie În faţa şemineului - Editura M.M.S.

Ernest Shurtleff Holmes - Ştiinţa minţii - Editura Aktis

Karol K. Truman - Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată... Editura Adevăr divin

Lise Bourbeau - Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine Editura Ascendent

Andrei Pleşu - Despre ingeri

 

Cu dragoste

 

 

 

 

 

 

 

Despre speranţă şi atitudine

Îmi cultiv speranţa, văd rezultatele pe care mi le doresc ca fiind posibile şi muncesc pentru atingerea lor.
De la Euripide am aflat că în cele mai negre nenorociri există cele mai mari şanse pentru o schimbare fericită. Era doar un dicton frumos până ce viaţa mi-a demonstrat că aşa este.
O cred pe Eleonor Roosevelt care spunea: Câştigi forţă, curaj şi încredere din fiecare experienţă în care cu adevărat de opreşti şi priveşti frica în faţă. M-am oprit îngrozită şi am privit-o. Recunosc că sunt puternică.
Unele dintre noi consideră cancerul o provocare altele un blestem. Principala diferenţă este modul de a ne percepe - învingătoare sau victime. Alegerea ne aparţine în totalitate.
Bernadette C Randle, în Supă de pui pentru sufletul supravieţuitorului cancerului spune: „Fiind o supravieţiutoare a cancerului afirm că lecţia cea mai importantă din viaţa mea a fost dată de cancer- un profesor sever.
M-a învăţat care este cel mai bun mod de a trăi: să aleg în cunoştinţă de cauză.
Să nu evit alegerile grele.
Să mă iubesc mai mult pe mine însămi.
Să caut binele oriunde şi să-l găsesc peste tot.
Să gust umorul în situaţia mea.
Să trăiesc din plin şi să-mi amintesc că toţi suntem unul!
Dacă ar treui să reduc toate lecţiile învăţate într-o morală concisă, aş folosi literele
G-O-D-I-S-N-O-W-H-E-R-E.
Care pot fi citite „God is nowhere!- Dumnezeu este nicăieri”
sau
„God is now here!- Dumnezeu este acum aici”.

Crăciun fericit!

Momente de vară

A trecut luna septembrie, cea cu analize multe, consultații și emoții.
A rămas nepostat textul de mai jos, scris în august, blocat undeva în eter.
Mi-e dor de căldura verii așa că aduc aici zilele de vară petrecute la Izvorul Mureșului în tabăra de Qiqong medical organizată de dr. Luiza Nogali. O săptămână am fost singurii stăpâni ai complexului sportiv, într-un peisaj de poveste, cu soare, dealuri molcome, pășuni, flori și copaci seculari.
La 6 dimineața în poiană ne reuneam pentru meditație, străjuiți de brazi falnici. Apoi două ore de  exersare a Sunetelor vindecătoare și a Mersul Guolin Anticancer. După-amiaza era timpul Bastonului Taoist al Dragonului. Ca să nu pară că vorbesc cifrat, găsiți toate tehnicile prezentate pe siteul Luizei www.medicalqigong.ro.

O parte dintre noi într-un moment de relaxare și exersând. 

 

Apoi un popas pe lacul Tarnița, la Gilău-Cluj. Un peisaj din cărțile ilustrate pe care le trimiteam din vacanțele copilăriei și adolescenței. Lac ce ascunde taine și povești despre o lostriță uriașă și un sat întreg îngropat sub ape. Când am stat pe mal, sub sălcii, mama Gea m-a luat în brațe. I-am simțit căldura dulce, inima în bătaia ritmică a valurilor și respirația în adierea vântului printre crengi.

Și un ultim popas, la sfat cu babele și contemplând Sfinxul. Sus pe platoul Bucegilor unde între cer și pământ nu-i decât omul, nimic nu-i mai sus.

Acolo te poți fixa bine cu tălpile în stâncă și te înalți, te întinzi mult, mult până la cer. E aproape!

Și câteva efemere și vesele pete țopăitoare de culoare.

Cu drag

 

 

Un respiro

Melodia vieții, cu pauzele ei
http://www.youtube.com/watch?v=xwPOKHTYxhY&feature=share
Cu drag

Un An

Astăzi se împlineşte un an de când am deschis acest blog.
A izbucnit ca un ţipăt, a fost pentru mine trăirea "Strigătul"-ui lui Munch, în vorbe şi nu în culoare.
A trecut un an extem de dens. Nu ştiu dacă am crescut ca Făt-frumos într-un an cât alţii în zece, dar parcă mulţi, mulţi ani s-au condensat. Toate trăirile şi-au mărit exponenţial amplitudinea, o asemenea forţă şi varietate a lor îmi fusese înainte necunoscută.
E exterem de mult de vorbit. Totul s-a schimbat, percepţiile mele s-au schimbat, eu însămi nu mai sunt aceeaşi. Este încă un proces în curs - aflu, iau aminte şi scriu despre asta.
Blogul acesta, în afară de a fi un canal de descătuşare a trăirilor, mi-a adus prieteni noi.
Deşi poveştile, încercările, lecţiile noastre sunt uneori complet diferite simţim că ne aflăm pe un acelaşi drum, cel pieptiş, al transformării mai mult sau mai puţin asumate.
Cu mulţi comunic direct, vorbim, ne întâlnim. E poate motivul pentru care scriu aici mai rar.
Rămân prezentă,
La mulţi ani!

Banda lui Moebius

Am lipsit o lună de zile, din Bucureşti, din ţară şi de pe "lungimile de undă" cunoscute. Am fost într-o expediţie spirituală. M-am integrat într-o altă lume fizică şi psihică, o lume de vibraţii, senzaţii, forme şi culori complet diferite de cele familiare.
Am pornit călătoria ca purtată de o bandă a lui Moebius. Zic asta pentru că am senzaţia că am revenit în acelaşi punct, acelaşi plan, al vieţii mele aici şi acum, făcând între timp cunoştinţă cu spaţiul.
Nu voi povesti aici experienţele acestui timp, nu şi-ar găsi locul în acest tărâm, al tuturor şi al nimănui.
Cine citeşte aceste rânduri s-ar putea întreba: "Şi atunci de ce mai spui despre asta? Ca ce chestie?".
Spun pentru cei ce parcurg experienţa cancerului - că e bine să avem experienţe spirituale autentice şi nu doar trăiri religioase. Spun pentru cei ce caută să ajungă mai aproape de ei înşişi- că adesea este nevoie să facă doar un pas. Foarte aproape se contopeşte cu foarte departe, important este să nu le traduci în gânduri, ce pot deveni tentaculele Medusei.
Să-şi asculte inima şi să pornească fără a se gândi la nimic altceva decât la puţinele lucruri practice ale călătoriei.
Eu, din fericire, am avut susţinerea necondiţionată a celor foarte puţini şi foarte apropiaţi care au ştiut de călătoria mea şi care astfel m-au făcut să le simt o dată în plus dragostea.
Iar ceea ce am învăţat acolo sunt lucruri atât de simple, firescul fiinţei, al adevărurilor de care ne împiedicăm în fiecare zi, dar trecem mai departe, rătăcind.
Cum de auzim de atâtea ori vorbe ce doar la un moment dat prind viaţă?

Întâlniri în faţa oglinzii

E adevarat ca "am ieşit în lume" dar, chiar şi aşa, au fost mai multe întâlniri decât mi-aş fi putut închipui. Şi când zic întâlniri nu ma refer la de câte ori am spus "salut, bună ziua, mă bucur că te văd!..."ci la faptul că am avut contact cu poveşti de viaţă, le-am aflat direct de la deţinătorii lor. Uneori doar schiţate din câteva tuşe, dar mereu încărcate de semnificaţii. Sau doar câte o "întâmplare" care a schimbat cursul vieţii, modul de a percepe viaţa.
Multe poveşti, cu un numitor comun: viaţa e un caleidoscop fascinant. Un dar unic.

Poveştile aflate direct nu le pot reproduce, dar pot da două deja publice.
Prima, un frumos interviu dat de medicul meu oncolog, dr. Cătălin Costovici. Are constant o atitudine benefică şi motivantă în relaţia cu pacienţii, ceea ce mie îmi dă încrederea şi forţa, atât de necesare.
www.cariereonline.ro/articol/obisnuita-stare-de-zbatere

Iar cea de-a doua, un film de o oră şi jumătate, legat de atitudine şi schimbare.
http://www.youtube.com/watch?v=ljkxrOl3Ywg
Altădată nu le-aş fi înţeles şi aş fi judecat imediat şi tranşant.
Acum e altceva, mă recunosc în multe.

Vizionare plăcută!