luni, 30 aprilie 2012

Am reînceput să pictez

Sunt între tratamentul 2 şi 3 de chimioterapie. Analizele le-am facut miercuri 25 aprilie, la 14 zile de la cea de-a doua şedinţă. Hematologie, toate valorile- leucocite, hematii, hemoglobina, hematocrit - sub limitele normale. Leucocitele chiar scazute dramatic. 2,4 iar intervalul de referinta este 4-10. Se explică şi pe hârtie starea de rău aproape permanentă.
Acum astept cu emoţie alte rezultate, azi am refăcut analizele.
Între timp am fost câteva zile la munte unde am mers cu picioarele goale prin rouă, m-am lăfăit pe iarba cu pisicile, am făcut exerciţii de respiratie, am grădinărit un pic, m-am bucurat de soare, de culori, de sunete de toate aromele primăverii, am rugat natura să mă înveţe ritmurile ei. Am şi dormit bine. M-am relaxat, m-am risipit peste dealuri şi văi. Atât de simplu.
Şi m-a bucurat tare ca am reînceput să pictez. De la operaţie, de mai bine de două luni nu facusem decât câteva schiţe şi niste icoane pe sticlă pe care le-am dăruit de Paşte.
Aşa că sunt semne bune că îmi revin.
Am emoţii, sau teamă, sau şi una şi alta.
De fapt mi-e cam frică.
Isus rugându-se în grădina Ghertsimani

Isus cu viţa de vie

Sfânta troiţă

"Eu sunt pâinea cea vie carele au coborât din cer"

Intrarea în biserica
icoane pe sticla pictate şi dăruite de Paşte


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu