O zi de chimio

Ieri 2 mai, al treilea tratament chimio.
Imi plac diminetile, aşa că la ora 7 ies din casa cu gândul la plăcerea plimbării. Merg cu tramvaiul, câteva staţii pana la policlinica 10.
La 8 şi un pic apare doctorul Costovici. Intru la consultaţie. Avem o discuţie, ca de obicei, asupra ultimilor trei săptămâni şi a analizelor. Mă aduce pe linia de plutire spunându-mi ca este firească o asemenea scădere a valorilor din hemoleucogramă în cea de-a doua săptămâna a intervalului, perioada cu maxim impact al tratamentului. Îmi place mult atitudinea lui. Are prin asta un atu profesional.
Pe la 9 intru la tratament. Mă revăd cu o parte din colege/colegi din "clubul de miercuri". În total 7 persoane, intre 28 si 60 ani. Pe unii ştiu de la prima mea sedinţă, alţii sunt mai noi. Poveştile tuturor se împletesc însă.
Prima data îmi pune perfuzia şi-mi face antivomitivul - osetron. Ma lasă un pic, timp în care asistenta se învârte ca un titirez de la unul la altul. Apoi, prima pungă de perfuzie e destinată substanţei criminale roşii, de data asta Epirubicina. Stau cuminte, încântata că nu a trebuit să mă perforeze decât o dată. Venele se deteriorează mult de la aceste substanţe, se fragilizează prea mult ca să poată suporta perfuzia. Iar substanţa este extrem de agresivă, dacă atinge ţesuturile duce la necroza lor progresivă. Sângele e viaţă, e curgere şi-i rezistă.
Vine a doua pungă de ser, destinată celei de-a doua substanţe, Endoxan. Îmi face şi un antialergic. Endoxanul se pare că-i mai prietenos, aşa-i merge vorba.
Între timp facem conversaţie în gaşcă şi citesc. S.J. Watson- Înainte să adorm. Absolut minunată, inspirată de cazurile unor pacienţi amnezici, fascinantă prin subiect, stil, ritm, surpriză şi cuceritoare prin happy end. Asta nu trebuia s-o spun, iau o parte din plăcerea cititului, nu-i poţi anticipa finalul.
Citesc în disperare în perioada asta, cu o frenezie ce n-am mai avut-o din adolescenţă. Am devorat "rafturi" în ultimile câteva luni.
Pe la 13 şi15 gata şi cea de-a doua pungă, cu urările de bine părăsesc "gaşca". Ne vedem peste trei săptămâni.
Mă aşteaptă prietenul meu Eugen, un învingător. A ieşit teafăr din labirintul plin de capcane al cancerului.
Mă conduce acasă. Propun să mergem pe jos, imi fac bine plimbările şi sunt în formă imediat după tratament. În afară de o ameţeală suportabilă.
Ieri la prânz, neuitându-se în calendar, Bucureştiul se scălda la 32 de grade Celsius. Aşa ca asfaltul, vitrinele şi betoanele eliberau şerpi de foc iute crescuţi la soare. Am căutat umbra şi plimbarea a fost o plăcere.
Acasă am stau de vorbă cu soţul meu. Sperăm ca totul să fie bine în continuare. Mai iau o porţie de Nux vomica, prima fusese dimineaţa iar acum se instalase greaţa. A, şi în tot intervalul am băut multă apă. E obigatorie hidratarea. La ora prânzului înghiţisem deja doi litri de apă. Acum trebuia să şi mănânc ceva. Vechea poveste cu o masă uşoară care să nu-mi facă rău nu o reuşisem încă. Întrebasem în toate direcţiile şi din variantele prezentate nici una nu a avut efect la mine. Am vomitat la greu de fiecare dată, câteva zile în şir. Poate şi pentru că am o bilă mai sensibilă. Aşa că m-am întrebat ce-aş putea mânca şi am ales o mică banană şi o şi mai mică pară. Am putut să adorm vreo oră. Apoi a început programul deja cunoscut, starea de greaţă s-a acentuat vertiginos şi am vomat. Şi aşa am ţinu-o cam toată seara, cu tot cortegiul de durere de cap şi arsuri violente pe tot traiectul. Din fericire apucasem să vorbesc puţin la telefon cu câţiva prieteni. Nu comunicasem încă cu "cele trei graţii" cum le zic eu, adică cumnata mea Aura, farmacistă şi Mariana şi Monica, doctoriţe. Le-am dat mesaje, n-am avut cu ce să mă laud, dar ele mi-au dat în schimb sfaturi bune care m-au mai liniştit. Am mai stat de vorbă cu soţul meu, am încercat să mai citesc dar nu vedeam prea bine. Am aşteptat să înceapă confruntarea Sarkozy - Hollande, dar chiar de la început, am simţit că mă curtează somnul şi m-am lăsat repede sedusă.
Azi dimineaţă m-am trezit la 5, deci am dormit bine. A început starea febrilă în tot corpul, obrajii îmi ard, am nişte "bujori" de clovn, şi greaţa îmi dă roata, suportabil. Sunt stări cunoscute deja.
Mă opresc aici, povestea va continua dar, s-au arătat zorii...

Şi o poză în ton.