După infernul celei de a şasea chimio au mai urmat câteva zile neplăcute şi confuze; febră, oboseală continuă, afte, arsuri şi alte sâcâieli. Am trecut cu bine consultându-mi medicul. Aşa că aseară îmi revenisem în sfârşit şi am pictat iar azi dimineaţă am reuşit să fac o plimbare pe deal şi să culeg sunătoare.
În plus, ziua de azi mi-a mai adus câteva mici motive ca să-mi zboare gândul la afirmaţia oarecum şocantă a dr. Maosheng Ni care spune în cartea sa Secretele autovindecării: "Cancerul vă schimbă viaţa, în bine!".
Subtitul cărţii este: Sute de remedii naturiste inspirate din înţelepciunea orietală. Cele 650 de pagini cuprind remedii pentru vreo 70 de boli obişnuite dar şi principii ale medicinii integrative, proprietăţi terapeutice ale plantelor, presopunctură, puterea vindecătoare a unei alimentaţii sănătoase, de ce echilibrul emoţional, stimularea intelectuală şi aspectele spirituale sunt esenţiale.
Un mic capitol este dedicat utilizării medicinii integrative în tratarea cancerului. Dr. Maosheng are experienţă clinică legată de cancer într-un spital din China şi a practicat apoi în SUA, după 1980. Printr-o bună colaborare cu medici oncologi a reuşit să îmbunatăţească evident calitatea vieţii pacienţilor în tratament chimio şi radio cu acupunctură, ciuperci terapeutice şi alte suplimente alimentare, regim alimentar, exerciţii de meditaţie, tai chi şi qi gong.
Prin ceea ce afirmă ne convinge că atunci când pacienţii sunt angrenaţi în propria lor vindecare, în mod paradoxal, cancerul le dă putere pentru schimbări esenţiale în viaţă. Schimbări pozitive pe care nu reuşiseră să le facă până atunci, din varii motive.
In primul rand, felicitari pentru curajul de a-ti dezvalui noul chip - la fel de frumos si de zambitor ca intotdeauna!
RăspundețiȘtergereDin fericire, Corina Drăgotescu si Kylie Minogue nu sunt singurele exemple de oameni (publici) care au depasit cu bine lupta in care te afli tu acum. Jane Fonda, Lance Armstrong, Dana Deac, Cristian Ţânţăreanu, Ingrid Bergman, Shirley Temple,Bette Davis, Anastacia, Sheryl Crow, Christina Applegate, Olivia Newton John, Suzanne Somers, sotia presedintelui Gerald Ford sunt doar cateva dintre numele celor care nu numai ca au invins cancerul, dar au revenit (sau au ramas tot timpul) cu succes in activitate. Ceea ce sunt sigur ca va fi si cazul tau, Cristina!
Calin
Mulţumesc mult Călin. Da, am aflat şi eu că sunt tare mulţi şi multe. Abia când intri în tagmă începi să îi vezi. E o experienţă de viaţă sau, de renunţare la viaţă. E şi aici o alegere.
ȘtergereO vară frumoasă îţi doresc!