Dragii mei,

Am plăcerea de a vă invita la o nouă expoziție personală de pictură,

înCHIPuiri,

al cărei vernisaj va avea loc joi 26 noiembrie, ora 18.00
la Centrul de Cultură Arhitecturală,  Strada Jean Louis Calderon nr. 48.

 Vă aștept cu drag,

O zi frumoasă!

Frumusețea este promisiunea fericirii.

Există tot atâtea stiluri de frumusețe câte viziuni ale fericirii.

Sunt cuvintele lui Stendhal referitor la legătura intima dintre gustul vizual și valorile noastre.

Va dăruiesc o viziune a frumuseții, pe care am creat-o purtată de fericire.

Malta, muze, îngeri, mandale

Malta m-a uluit din prima clipă cu un peisaj copleşitor.

Stâncă aproape lipsită de verdeaţă şi mare, albastru fără limită care-ți inundă privirea.

Cum vor fi văzut poeţii maltezi peisajul acesta? Întâmplător am dat peste câteva versuri ale lui Anton Buttigieg, sigur poet doar în timpul liber, la câte a avut de făcut +a trăit între 1912 şi 1983, a fost poliţist, magistrat, politician, preşedinte de partid, ministru şi în cele din urmă preşedinte, între 1976 şi 1981- dar cu nenumărate premii pentru versurile sale. Spunea Buttigieg:

In Malta every time

I look around me
from everywhere
I see the sea looking at me
with his blue eye.

Adică, într-o traducere lipsită de eleganţă:

„În Malta, oricând/ privesc în jurul meu/ de oriunde/ văd marea privindu-mă/ cu ochii ei albaştri”
Marea, obsedantă, e prima impresie din Malta, apoi piatra de soare condensat şi poveştile insulei, cu fiinţele lor de lumină.

O fascinaţie transpusă în imagini ce s-a materializat într-o nouă expoziţie de pictură:

Malta, muze, îngeri, mandale

Am plăcerea să vă invit la vernisaj,

miercuri 10 septembrie 2014,  orele 18.00 la
Centrul de Cultură Arhitecturală,
Strada Jean Louis Calderon nr. 48

Expoziţia va fi deschisă până în 24 septembrie

Vă aştept cu drag,

 

 

Invitaţie

Vă invit la spectacolul şi vernisajul de mâine în sălile Centrului Cultural Mihai Eminescu din incinta Parcului Naţional Lia Manoliu.
Expoziţia va fi deschisă 10 zile.

Detalii găsiţi pe:

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/culori-in-familie-de-ziarul-de-duminica-12881854

http://www.modernism.ro/2014/07/01/spectacolul-de-sunet-si-culoare-parcul-national-lia-manoliu/

Vă aştept cu drag!

Banda lui Moebius

Am lipsit o lună de zile, din Bucureşti, din ţară şi de pe "lungimile de undă" cunoscute. Am fost într-o expediţie spirituală. M-am integrat într-o altă lume fizică şi psihică, o lume de vibraţii, senzaţii, forme şi culori complet diferite de cele familiare.
Am pornit călătoria ca purtată de o bandă a lui Moebius. Zic asta pentru că am senzaţia că am revenit în acelaşi punct, acelaşi plan, al vieţii mele aici şi acum, făcând între timp cunoştinţă cu spaţiul.
Nu voi povesti aici experienţele acestui timp, nu şi-ar găsi locul în acest tărâm, al tuturor şi al nimănui.
Cine citeşte aceste rânduri s-ar putea întreba: "Şi atunci de ce mai spui despre asta? Ca ce chestie?".
Spun pentru cei ce parcurg experienţa cancerului - că e bine să avem experienţe spirituale autentice şi nu doar trăiri religioase. Spun pentru cei ce caută să ajungă mai aproape de ei înşişi- că adesea este nevoie să facă doar un pas. Foarte aproape se contopeşte cu foarte departe, important este să nu le traduci în gânduri, ce pot deveni tentaculele Medusei.
Să-şi asculte inima şi să pornească fără a se gândi la nimic altceva decât la puţinele lucruri practice ale călătoriei.
Eu, din fericire, am avut susţinerea necondiţionată a celor foarte puţini şi foarte apropiaţi care au ştiut de călătoria mea şi care astfel m-au făcut să le simt o dată în plus dragostea.
Iar ceea ce am învăţat acolo sunt lucruri atât de simple, firescul fiinţei, al adevărurilor de care ne împiedicăm în fiecare zi, dar trecem mai departe, rătăcind.
Cum de auzim de atâtea ori vorbe ce doar la un moment dat prind viaţă?

Gânduri la final de expoziţie

Mulţumesc tuturor celor care, în vârtejul acestor zile de decembrie, s-au oprit câteva clipe în faţa tablourilor mele.
Mulţumesc odata în plus celor ce au avut deschiderea, plăcerea, sinceritatea, amabilitatea, de a-mi adresa câteva cuvinte, păreri, aprecieri asupra tablourilor şi am putut astfel să împart, de fapt să înmulţesc cu ei, bucuria culorilor şi a trăirilor purtate de ele.
Şi deasemenea mulţumiri celor ce au cumpărat, sau au primit cu plăcere în dar tablouri, şi le-au dus acasa, sau la birou, sau oriunde altundeva şi le-au aşezat pe câte un perete ca să-şi reverse armoniile de culori şi bucurie asupra privitorilor.
Mulţumesc mult şi celor ce mi-au fost alături la organizare, m-au ajutat la montare, transport, ambalare şi celor ce au făcut prezentări la vernisaj sau în media şi celor ce au făcut fotografii, minunate.
Şi tuturor celor ce au fost la vernisaj le mai mulţumesc încă odată.
Din toată fiinţa mea îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat puterea să reuşesc lucrul acesta, anul acesta, şi prin asta să ştiu, să am credinţa că pot merge mai departe.

Joc de culori

Marţi 4 decembrie, pe seară, a fost vernisajul expoziţiei de pictură, "Joc de culori". Multă culoare, lume, bucurie, emoţii, întâlniri, ceva prezentări şi comentarii, mulţi prieteni şi clipe emoţionante.

Expoziţia este deschisă şi săptamâna viitoare. Vă aştept cu drag!

Întâlniri în faţa oglinzii

E adevarat ca "am ieşit în lume" dar, chiar şi aşa, au fost mai multe întâlniri decât mi-aş fi putut închipui. Şi când zic întâlniri nu ma refer la de câte ori am spus "salut, bună ziua, mă bucur că te văd!..."ci la faptul că am avut contact cu poveşti de viaţă, le-am aflat direct de la deţinătorii lor. Uneori doar schiţate din câteva tuşe, dar mereu încărcate de semnificaţii. Sau doar câte o "întâmplare" care a schimbat cursul vieţii, modul de a percepe viaţa.
Multe poveşti, cu un numitor comun: viaţa e un caleidoscop fascinant. Un dar unic.

Poveştile aflate direct nu le pot reproduce, dar pot da două deja publice.
Prima, un frumos interviu dat de medicul meu oncolog, dr. Cătălin Costovici. Are constant o atitudine benefică şi motivantă în relaţia cu pacienţii, ceea ce mie îmi dă încrederea şi forţa, atât de necesare.
www.cariereonline.ro/articol/obisnuita-stare-de-zbatere

Iar cea de-a doua, un film de o oră şi jumătate, legat de atitudine şi schimbare.
http://www.youtube.com/watch?v=ljkxrOl3Ywg
Altădată nu le-aş fi înţeles şi aş fi judecat imediat şi tranşant.
Acum e altceva, mă recunosc în multe.

Vizionare plăcută!

Sa nu uit!

Luni seara. Am început serviciul. Reintru în câmpul muncii după opt luni de pauză.
Azi, la revederea colegilor, am avut emoţia primei zi de şcoală.
Sunt nouă luni de cand mi s-a spus ca am cancer. Timp în care viaţa mea a însemnat cu totul altceva decât ştiam.
Însăşi povestea asta e ca o şcoală. O şcoală a vieţii care nu-i deloc uşoară. În care, după cinci ani de probe şi încercari, medicii îţi dau încântaţi diploma de om sănătos şi-ţi urează să-ţi trăieşti bucuros viaţa în continuare. Şi să-ţi fie de folos toate cele ce-au trecut. Pentru că acum eşti altfel. Sau cel puţin aşa îmi imaginez eu un moment de peste cinci ani.
Deocamdată aş vrea sa nu uit ce-am aflat, ce-am simţit dincolo de suferinţă. Cel mai mult relaţia dintre oameni, raportarea la celălalt, o frăţie intensă, creştină. Şi faptul că lumea şi viaţa sunt extraordinar de frumoase, prin ele însele şi atât.
Nu trebuie să uit, pentru că ştiu că aşa este, cu adevărat, mi s-a arătat, m-au copleşit!
Probabil că la un moment dat le voi povesti aici.
Deocamdată sunt încă foarte intime şi punctuale. Şi poate aş folosi cuvinte prea mari.
Unul din motivele pentru care scriu pe acest blog e să las mărturie despre cum se poate traversa cancerul. Să fie o urmă, o orientare pentru cei pe care viaţa îi pune, ca şi pe mine, să străbată acest pustiu al durerii şi sper şi al regăsirii de sine.
Cu dragoste

Mică superstiţie

Am scăpat de chimio, acum câteva ore, mi-e bine, încă. Aşa că furişez aici o mică superstiţie.
Încă de la începutul poveştii ăsteia cei apropiaţi - familie, prieteni, colegi, doctori; şi mă gândesc aici la cele trei graţii de care vă povesteam în primele postări - mulţi, mulţi, parcă se vorbiseră şi mi le tot dădeau exemple pe Corina Drăgotescu şi Kylie Minogue.
Îmi vorbeau de ele de parcă ar fi fost prietenele mele din copilarie!
Cum au trecut ele victorioase de cancer!
Cum au suportat ele tratamentele şi căderea părului şi îşi purtau chelia cu naturaleţe!
Aşa că mă înscriu şi eu în gaşcă şi vă trimit un zâmbet şi un gând bun!

Politeţe uitată

Am trecut de a 5-a chimio. 5 din 8 Începe numărătoarea inversă - 3, 2,1... şi gata ce-i mai greu.
Sunt într- un moment de acalmie şi relativă vioiciune şi Politeţea mă ia de mână şi mă aduce în faţa computerului.
Să mulţumesc şi să cer scuze. Să  mulţumesc  pentru toate mesajele prietenilor, apropiaţilor şi necunoscuţilor. Îmi fac tare bine, dar uneori nu am putere să răspund decât cu un gând bun. Alteori răspund rar sau mai lent, cum mi-e ritmul acum.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele ce-mi trimite prin voi, şi vouă, fiecăruia în parte.
Totul acum îmi trezeşte o mare dragoste de viaţă şi o percepţie nouă asupra relaţiei dintre semeni.
O Clipă rămâi, că esţi atât de frumoasă!
Cu drag