Herceptin

Iunie 2013, am încheiat tratamentul cu Herceptin.
L-am suportat destul de greu, nu ştiu daca tratamentul în sine sau conjugat cu efectele chimioterapiei.
Am fost pe punctul de a renunţa de la penultima şedinţă. Nu intru în detalii pentru ca am convingerea că pentru fiecare este altfel. Corpurile reacţionează foarte diferit, iar psihicul percepe infinit mai nuanţat.
Sunt în continuare în perioada de analiză, experimente, studii şi călatorii preponderent interioare.
Şi pictez.
Îmi sunt mai aproape culorile cum altora le sunt cuvintele.
Dar toate spun că boala asta, cancerul, poate fi doar o etapă pasageră ca în inregistrarea de mai jos.
Vă rog să o urmăriţi. Este o experienţă personală dar poate fi vorba despre viaţa oricăreia dintre noi trăind pe planeta aceasta

 

https://www.youtube.com/watch?v=bHLgTUV0XWI

Punct şi un nou început

Doctorul are încă o bilă albă. Pentru atitudine, atenţie, faptul că ascultă, analizează, comunică, e flexibil. Toate astea îmi dau încredere şi îmi sporesc determinarea de a mă vindeca.
A decis să încep tratamentul cu herceptin. A venit şi aprobarea, ieri a fost prima şedinţă.
E un nou început, de acum se vor estompa lent toate relele, urmele. Toată conjunctura m-a făcut să ţopăi de bucurie, cam ca un câine şchiop, deocamdată. Un câine atent la vorbele stăpânului care-i spune că nu-i va mai face injecţii şi nici nu-l va mai îndopa cu buline amare dacă nu mai bagă botul în toate rahaturile. Şi se gudură şi-l priveşte recunoscător, cum numai un câine ştie, şi latră vesel încercând să spună că nu va mai mânca rahat.
Sunt un muritor, nicicând mai conştient de propria-i condiţie. Pornit într-o expediţie riscantă, în care apelează la o călăuză care ştie drumul. Acum îşi simte călăuza tovarăş. Şi-i mulţumeşte pentru asta.
Sunt şi un spirit copleşit de intuiţia măreţiei lucrării Domnului. Lucrare ce se săvârşeşte prin oameni.
Aşa că:
N-am să mai mănânc rahat.
Am să continui drumul mai departe.
Am să caut să descopăr în toate armonia şi măreţia acestei lumi.
Şi revin iar la starea ce-o descriam în Vivat Cyberspace!, că existenţa e un caleidoscop fascinant iar lumea, în ansamblul ei, o minunăţie.
Mai adaug că suferinţa este rezultatul acceptării unor ochelari de cal.

Totul roz

Nu-i totul roz! Starea generală e de oboseală, durere, epuizare şi gol. Totuşi pot spune ca mă simt "la manşă". Sunt în aer, cu viaţa mea. Exact asta este senzaţia. Reperele sunt relative, într-o clipă poate fi totul cu susul în jos. Mai ales psihic. Noroc că mă redresez aproape instantaneu. Este o pojghiţă imperceptibilă între starea de echilibru, optimism şi abis. Totuşi zbor şi asta-mi dă încredere. Aproape înţeleg că orice este posibil, cu aceeaşi probabilitate.
Să revin cu picioarele pe pământ.
Oboseala mă apasă şi acum. Am şi perioade în care mă simt vioaie, pentru câteva ore.
N-am mai scris de-o săptămână. Timpul a trecut val-vârtej. Sau poate doar eu am alte ritmuri acum.
Vineri am depus dosarul la Casa de asigurări sănatate pentru tratamentul cu herceptin. Am căutat detalii, m-am interesat la persoane care sunt în tratament. Mi s-a spus ca dosarul va intra la comisie la sfârşitul lunii. Voi vorbi despre asta atunci, după aprobare. Deocamdată pot lansa opinii eronate.
Ieri, marţi, m-am întânit cu colegii. Mulţi, dragi.
Încep să simt oamenii altfel, mă relaţionez altfel. Experienţa asta schimbă "unghiurile" şi "distanţele". Transformarea a început. O aşteptam.
Drumul Damascului.