Cu adevărat m-a încântat deşi am găsit oraşul mai trist şi mai copleşit de sărăcie şi nepăsare. Un oraş atât de frumos, demn de un destin european. La margine de imperiu îi citeşti încă măreţia, respiraţia largă. Te îmbrăţişează cu verdele parcurilor, te conduce pe bulevarde ample, îţi povesteşte viaţa pe promenada de-a lungul Crisului, îţi ţine o lecţie a stilului secession în arhitectură .
Clădirile au o frumusete tristă, cu prea puţine excepţii. Dacă le acorzi o clipă şi te opreşti lăngă micile panouri, ecusoanele lor că sunt monumente istorice, povestesc despre alte vremuri în care câte un industriaş, avocat, bancher, doctor, farmacist tocmeau arhitectul să le facă o casă. Şi povestea lor te absoarbe într-un alt timp, atât de viu. Multe s-ar putea spune dar şi mai multe ar trebui făcute. Mă opresc aici, las imaginile să vorbească.
Scuze pentru fotografiile culcate, la încărcare le poziţionează automat şi nu ştiu să le rotesc aici.
Vesti bune, imagini frumoase! Nu m-am tinut de cuvant, sa comentez mai des aici, dar inima mea a fost mereu alaturi de tine. Inteleg ca ai depasit o etapa, cea mai grea, si vreau sa cred ca urmeaza doar o mai scurta ori mai lunga insanatosire. Prietenul meu Cristi Voinea, a depasit si el cu bine transplantul de maduva, in Germania, are o mie de probleme, dar nu mai are leucemie! Iar noua maduva a inceput sa produca noi celule, ceea ce e extraordinar. El si Elena, sotia lui, au deja trei luni in spital, nu poate fi usor, dar e spre bine! Ca si la tine. Pumnii stransi, stransi, stransi...
RăspundețiȘtergereFELICITARI.
RăspundețiȘtergere