Cărți în dar

Acum mai bine de șase ani umblam avidă după informație. Am strâns zeci de cărți despre cancer, alimentație, diete, terapii, dezvoltare personală, psihologie, chiar și cărți de povești terapeutice.
Toate au fost bune la timpul lor, m-au susținut, m-au lămurit măcar putin.
Acest cumul de informații doresc să-l dărui cuiva căruia/căreia să-i fie de folos.
Cărțile conțin informații mai prețioase și mai bine structurate decât ceea ce poate găsi pe internet un om ce se simte presat de timp și derutat de noua viață ce o începe.
Ar fi o lista prea lungă sa o scriu aici.
Astfel că, va rog, cine e interesat/ă să-mi răspundă aici la acest mesaj.

Fereastra

Fereastră, ești măsura așteptării
ce se-mplinește-adese,
când inima din sine-și iese
spre o altă inimă...

E o frază dintr-un poem de Rilke.

Poate un mesaj.
Altceva aș fi vrut sa scriu aici, la împlinirea a cinci ani de la deschiderea blogului.
Pentru toți cei/cele ca mine această perioadă, de cinci ani, are o semnificație specială.
Este o promisiune, uneori împlinită, alteori nu. Un prag.
În cazul meu, poate, o altă măsură a așteptării.

Nemăsurata incertitudine

Pentru cei ce stiu ce spune.
Și spune atât de frumos ”în confruntarea cu o nemăsurată incertitudine”.
Bilingv englez-român.
Mulțumesc!

Please click on the link below and choose "Save file" to download the book in .pdf format
John Mole - The Chemotherapy Experience

De la prieteni

De la o buna prietenă am primit o poveste: Poezia ca biografie, din care dau un fragment:

"Departe de a fi o poezie minimală, minimalistă, kukai, haiku-ul sau poezia tanka pot constitui adevărate pagini de istorie, evenimente sau biografie.
Unul din exemplele cele mai elocvente este poezia din antologia “In inima memoriei“* de Saito Fumi, “regina poeziei tanka din Japonia“, cum o numeşte poetul si editorul Susumu Takaguchi**.
Toată poezia ei este de fapt o carte biografică.
Fără colina
unui sân, pieptul meu e
un câmp. – Ciocârlii,
şi iepure, şi voi viermi,
fluturi, vizitaţi-mă
Operată de două ori de cancer la sân, având grijă de mama ei oarbă şi de soţul paralizat, Saito Fumi trăieşte şi scrie, extrăgând din faptele mărunte ale fiecărei zile nucleul diamantelor negre ale poeziei ei. Dar evenimentul cel mai tragic, care i-a marcat viaţa şi poezia, este ziua de 26 februarie 1936, când “un grup de 10 tineri ofiţeri au dat o lovitură de stat. Peste câteva zile au fost prinşi şi executaţi fără o judecată dreaptă. Tatăl ei, poet şi general major în Armata Imperială a fost arestat, fiind bănuit de amestec în acest complot, şi închis pentru 2 ani. Doi dintre ofiţerii executaţi erau prietenii poetei din copilărie”***.
Peste ani, Saito Fumi este invitată de Împărat, să citească la Palatul Imperial, în cadrul ceremoniei “Citirea primelor poeme din an” – Uta Kai Hajime. Fiica exilatului citind în faţa Împăratului. Diamantele acelea negre luminau în inima memoriei, sau în faţa Împăratului, tot ce era în jurul lor."
http://cleliaifrim.wordpress.com/2014/04/13/poezia-ca-biografie/

De al un vechi prieten am primit un link http://ortodox.md/articole/grijile-cancerul-si-viata-duhovniceasca/
Asa incepe:

– Părinte Cleopa, aici vin în fiecare zi oameni din toată lumea să vă vadă. Care sunt experienţele acestora şi impresiile pe care vi le-au lăsat?

– Faptul că noi, creştinii, am încurcat înlăuntrul nostru lucrurile. Deşi suntem botezaţi, adesea nu ştim ce credem. Constat în fiecare zi, cu multă durere, faptul că noi, oamenii, am creat o imagine ciudată şi incredibilă despre Dumnezeu. O imagine care nu are legătură cu Evangheliile şi cu sfintele cărţi care ni-L arată pe Dumnezeu ca un abis de dragoste şi milostivire. Aproape 99% dintre cei care vin aici şi-L imaginează pe Dumnezeu ca o Fiinţă superioară care îi trimite omului numai mânii, urgii şi pedepse şi, rareori, faceri de bine. Eu nu sunt medic, ci sunt cioban, dar cred că motivul care generează cancerul, acolo se află: în imaginea greşită pe care şi-a format-o omul despre Dumnezeu.

 

De la mine, pentru că tot este târgul de carte, vă ofer o listă de cărţi:

 

Ramtha - Ghidul începătorului pentru crearea realităţii, Elixirul numit iubire şi întreaga colecţie În faţa şemineului - Editura M.M.S.

Ernest Shurtleff Holmes - Ştiinţa minţii - Editura Aktis

Karol K. Truman - Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată... Editura Adevăr divin

Lise Bourbeau - Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine Editura Ascendent

Andrei Pleşu - Despre ingeri

 

Cu dragoste

 

 

 

 

 

 

 

Povești de psihoterapie

Povestea spune așa:

Un rabin a avut o discuție cu Dumnezeu despre rai și despre iad.
”Am să-ți arăt iadul”, a spus Dumnezeu, și l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei ce  stăteau în jurul mesei erau morți de foame și disperați. În mijlocul mesei se afla o oală uriașă cu tocană care mirosea așa de îmbietor, că rabinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coada foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada era mai lungă decât brațele celor care vroiau să mănânce: așa că, nereușind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Rabinul a văzut că suferința lor era cu adevărat cumplită.
”Acum am să-ți arăt raiul”, a spus Dumnezeu, și s-a dus în altă încăpere, exact la fel ca prima. Aceeași masă mare și rotundă, aceeași oală cu tocană. Oamenii, ca și ceilalți aveau aceleași linguri cu coadă lungă - dar aici oamenii bine hrăniți, durdulii, râdeau și tăifăsuiau.
Rabinul nu a reușit să înțeleagă.
”E simplu, dar e nevoie de o anumită tehnică”, a spus Dumnezeu.
”Vezi tu, în încăperea asta, au învățat să se hrănească unul pe celălalt.”

E o poveste pe care altădată nu aș fi băgat-o în seamă. Aș fi spus ”Bine, bine, știu!”.
Acum nu mai cred că-i ceva pueril iar mesajul nu-l mai simt prea simplu ca să fie adevărat.
De asta apare povestea aici.
Și pentru că am găsit-o înserată într-o carte a lui Irvin D. Yalom, Mama și sensul vieții.
Și pentru că povestea în care a fost înserată este despre cancer.
Și pentru că o prietenă tare dragă, de care mă despart sute de kilometri dar mă unește aceeași experiență, m-a întrebat ce să mai citească și mi-au apartut în minte cărțile lui Yalom.

Le pun într-o ordine total subiectivă, a preferinței mele:
Soluția Schopenhauer, Editura Vellant, 2010
Problema Spinoza, Editura Vellant, 2012
Plânsul lui Nietzsche, Humanitas, 2006
Minciuni pe canapea, Humanitas, 2009
Darul psihoterapiei, Editura Vellant, 2011
Privind soarele în față, Editura Vellant, 2012
Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie, Editura Trei, 2008.

Lectură plăcută, să fie de folos!

Zen şi arta fericirii

Orice mi se întâmplă este cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla!

Mi-a trebuit ceva timp pentru frământări, angoase, îndoieli, dureri fizice ce mă copleşau şi-mi îmbibau psihicul cu confuzie, amărăciune şi neputinţă. Analize peste analize, documentare, observaţii şi presupuneri, concluzii şi fabulaţii şi comparaţii, chinuri ale minţii pentru a-mi accepta viaţa, trupul şi starea. Şi totul s-a acutizat în ultimile săptămâni, ca şi cum noul an ce-a venit m-a prins cu lecţiile nefăcute şi m-a presat să le termin. A trebuit să înţeleg că singura cale de a trăi constructiv o schimbare este de a te avânta alături de ea, de a intra în horă şi nu de a te da deoparte, a te rupe în două, judecând-o.
Am fost în stres şi fizic, dat de dureri, efecte secundare ale tratamentului. La efecte secundare, şi nu din cele plăcute, nici Herceptinul nu-i străin. Dar stresul cred că mi l-am autoindus, în bună parte.
Probabil că-i un mod comun de a reacţiona la experienţa cancerului. Aşa că scriu acum, când s-a lăsat liniştea, şi nu în vâltoarea frământărilor, care-i firesc să fie diferite pentru fiecare dintre noi şi ţin de intimitatea fiecaruia.
Şi odată cu liniştea mi-a căzut în mână şi cartea Zen şi arta fericirii, a lui Chris Prentiss. De acolo e prima frază. E o carte mică, adevărată, simplă dar pe care trebuie să fii dispus să o accepţi. Pentru mine a fost un catalizator. Citind, mintea mea a putut accepta ceea ce era doar o intuiţie.
Este vorba de ajustări interioare, de percepţie.

Zic şi eu mai departe:
Imaginează-ţi că Dumnezeu ar apărea în faţa ta acum şi ţi-ar spune:
" Îţi promit că tot ce ţi se va întâmpla de acum înainte îţi va fi de cel mai mare ajutor şi îţi va aduce maximum de bunăstare."
Închipuie-ţi că Dumnezeu ar continua:
"Chiar dacă uneori ce se întâmplă ţi se va părea nefericit sau dureros, în final, viaţa ta va fi binecuvântată minunat şi va avea de câştigat din orice se întâmplă."

Şi aici... fiecare îşi ştie povestea, întâmplările vieţii şi ce a reuşit să adune din ele.
Libertatea interpretării - punctul de vedere sau orizontul de înţelegere - ne aparţine însă cu desăvârşire!

Sa nu uit!

Luni seara. Am început serviciul. Reintru în câmpul muncii după opt luni de pauză.
Azi, la revederea colegilor, am avut emoţia primei zi de şcoală.
Sunt nouă luni de cand mi s-a spus ca am cancer. Timp în care viaţa mea a însemnat cu totul altceva decât ştiam.
Însăşi povestea asta e ca o şcoală. O şcoală a vieţii care nu-i deloc uşoară. În care, după cinci ani de probe şi încercari, medicii îţi dau încântaţi diploma de om sănătos şi-ţi urează să-ţi trăieşti bucuros viaţa în continuare. Şi să-ţi fie de folos toate cele ce-au trecut. Pentru că acum eşti altfel. Sau cel puţin aşa îmi imaginez eu un moment de peste cinci ani.
Deocamdată aş vrea sa nu uit ce-am aflat, ce-am simţit dincolo de suferinţă. Cel mai mult relaţia dintre oameni, raportarea la celălalt, o frăţie intensă, creştină. Şi faptul că lumea şi viaţa sunt extraordinar de frumoase, prin ele însele şi atât.
Nu trebuie să uit, pentru că ştiu că aşa este, cu adevărat, mi s-a arătat, m-au copleşit!
Probabil că la un moment dat le voi povesti aici.
Deocamdată sunt încă foarte intime şi punctuale. Şi poate aş folosi cuvinte prea mari.
Unul din motivele pentru care scriu pe acest blog e să las mărturie despre cum se poate traversa cancerul. Să fie o urmă, o orientare pentru cei pe care viaţa îi pune, ca şi pe mine, să străbată acest pustiu al durerii şi sper şi al regăsirii de sine.
Cu dragoste

PET/CT Oradea

Azi e încă septembrie, e vremea să scriu că luna asta am început investigaţiile. Primul pas a fost Pet/Ct la Oradea, Centrul Pozitron Diaknosztika. Toate informaţiile despre procedură, inclusiv performanţe se găsesc pe net sau pe site-ul lor www.petct.ro aşa că nu are rost să detaliez. Spun doar că totul a fost corect şi civilizat, începând de la programare, acum mai bine de o lună, până la primirea rezultatului, săptămâna trecută. Dacă la asta adaug că rezultatul investigaţiei a stabilit că sunt bine (perfectă nu sunt nici din acest punct de vedere) iar doctorul meu mi-a confirmat cu bucurie că este totul bine şi că nu scrie nimic ce să ne alarmeze, excursia la Oradea a fost încântătoare.

Cu adevărat m-a încântat deşi am găsit oraşul mai trist şi mai copleşit de sărăcie şi nepăsare. Un oraş atât de frumos, demn de un destin european. La margine de imperiu îi citeşti încă măreţia, respiraţia largă. Te îmbrăţişează cu verdele parcurilor, te conduce pe bulevarde ample, îţi povesteşte viaţa pe promenada de-a lungul Crisului, îţi ţine o lecţie a stilului secession în arhitectură .
 Clădirile au o frumusete tristă, cu prea puţine excepţii. Dacă le acorzi o clipă şi te opreşti lăngă micile panouri, ecusoanele lor că sunt monumente istorice, povestesc despre alte vremuri în care câte un industriaş, avocat, bancher, doctor, farmacist tocmeau arhitectul să le facă o casă. Şi povestea lor te absoarbe într-un alt timp, atât de viu. Multe s-ar putea spune dar şi mai multe ar trebui făcute. Mă opresc aici, las imaginile să vorbească.

 

 

Scuze pentru fotografiile culcate, la încărcare le poziţionează automat şi nu ştiu să le rotesc aici.

Chestiuni intime

Mă uit în oglindă. Îmi cercetez scalpul, atentă poate s-a mai iţit vreun fir nou. Mă uit de cel puţin două ori pe zi, aş putea spune că a devenit obsesie. Cele vechi, tare răruţe, cresc încetişor. Dar atât. Mă uit şi la sprâncene, cărora abia le mai percep conturul, mai degrabă îl redesenez în mintea mea. Şi genele au dispărut, lipsa lor mă deranjează adesea. Adiere, ploaie, praf ele suportau fără să am habar. Nici pe corp nu mai am fir de păr şi aştept cu interes o nouă pubertate. Voi fi la a doua pubertate!
Acum chipul meu poartă stigmatul cancerului. E ca o mască hidoasă, dincolo de care ochii ard cerând ajutor. Am senzaţia că am fost marcată. Că o fiară m-a împroşcat cu o zeamă care m-a acoperit. Acum a plecat dar ar vrea să revină să mă devoreze. Şi eu trebuie să curăţesc totul, să şterg repede orice semn, să mă reinventez ca să nu mă mai recunoască niciodată, chiar de-mi va mai da târcoale.
Da, e adevărat, îmi plac mult desenele animate!
Norocul meu este că sunt înconjurată de familie şi prieteni în ochii cărora mă simt firesc.
În ochii lor masca asta hidoasă n-are consistenţă, sau o absoarbe dragostea lor şi eu n-o mai văd refectată. Dar în ochi străini şi în oglindă o văd şi mă întreb cine sunt eu.
Am să închid pleoapele, să mă uit şi în mine, poate încep să văd.

Mică superstiţie

Am scăpat de chimio, acum câteva ore, mi-e bine, încă. Aşa că furişez aici o mică superstiţie.
Încă de la începutul poveştii ăsteia cei apropiaţi - familie, prieteni, colegi, doctori; şi mă gândesc aici la cele trei graţii de care vă povesteam în primele postări - mulţi, mulţi, parcă se vorbiseră şi mi le tot dădeau exemple pe Corina Drăgotescu şi Kylie Minogue.
Îmi vorbeau de ele de parcă ar fi fost prietenele mele din copilarie!
Cum au trecut ele victorioase de cancer!
Cum au suportat ele tratamentele şi căderea părului şi îşi purtau chelia cu naturaleţe!
Aşa că mă înscriu şi eu în gaşcă şi vă trimit un zâmbet şi un gând bun!

Terapia Gerson

Titlul complet:  Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului şi a altor afecţiuni cronice
Autori:             Charlotte Gerson şi Beata Bishop
Aparitie:          Lifestyle 2011, 516 pagini

Încep cu această terapie "clasică", e prima citită, eram încă în spital.
Modul de vindecare ce-i poartă numele a fost iniţiat de medicul Max Gerson, ce a practicat în Gernaia, la Viena şi la New York până în 1959. La moartea sa, fiica Charlotte Gerson, i-a preluat munca şi a dus-o mai departe. Astăzi terapia este aplicată în clinica Gerson din Mexic, există terapeuţi formaţi şi în Ungaria şi Marea Britanie.
Trebuie să precizez că-i o terapie complexă, de realizat sub control şi cu ajutor medical, mai ales dacă este făcută cu rol curativ. Şi în carte ni se spune că această terapie "este un instrument fin, de mare precizie fiecare componentă jucând un rol important. Trebuie aplicată în integralitate fără a se omite nici cel mai mic detaliu".
Ca principiu de funcţionare terapia reface "terenul" care ulterior devine capabil să se vindece.
Sau să nu se îmbolnăvească.
Dr. Gerson incriminează Toxicitatea şi Carenţele ca duşmani ce ne-au băgat în boală, la propriu. Ni-i şi prezintă pe larg, îi cunoaştem dealtfel- pesticide, aditivi alimentari, cosmetice, câmpuri electromagnetice şi stres.
Dacă duşmanii ne-au răpus să căutăm prieteni să ne ajute să ne revenim, logic!
Dr. Gerson ni-i dă pe Hiperalimentaţie şi Detoxifiere.
Asta înseamnă că prin consumul exclusiv de salate, sucuri de legume şi fructe, unele cereale şi supă de legume cel ce se trateză îngurgitează cantităţi impresionante de substanţe hrănitoare. Mesele încep cu porţii imense de salate crude şi sfârşesc cu fructe crude, iar raţia zilnică de suc proaspăt este de 13 pahare.
Sucurile se obţin prin presare şi nu centrifugal iar fructele şi legumele trebuiesc cultivate organic, condiţii care pe mine mă depăşesc aşa că m-au lăsat în afara jocului.
Dintre alimentele gătite cel mai popular fel este Supa Hipocrate, foarte bună şi uşor de făcut, vă asigur!
Chiar doctorul spune că alimentele gătite reprezintă 1,5kg iar cele crude, sub formă de suc, 8,5kg. Pe zi!
Domnul Detoxifiere se bazează pe clisme cu cafea şi suplimente nutritive -unele din cele enumerate nu se găsesc la noi.
Tratamentul este evident destinat celor ce nu-şi tratează cancerul prin operaţie, chimio, radio dar există şi un capitol pentru adaptarea terapiei în astfel de cazuri.
Din terapie lipsesc aspecte psihologice ale vindecării. Ni se spune că psiho-oncologia a luat fiinţă abia la începutul anilor 60.
Thomas Jefferson a spus că "Preţul libertăţii este vigilenţa eternă".
Dr. Gerson ne spune că sănătatea are acelaşi preţ.

Camioane de cărţi

Există tone, camioane de cărţi despre sănătate. Cum să fim, cum să rămânem, cum să o recâştigăm, cum să o recunoaştem, cum să n-o pierdem, cum să eliminăm boli de care ştim şi primim bonus eliminarea şi a unora de care nu ştim, şi câte şi mai câte. Din februarie încoace m-am căpătuit şi eu cu aproape un metru cub de cărţi de genul ăsta.
Nu exagerez.
Pe aproape 80% le-am citit.
Multe s-au dovedit a avea informaţii valoroase fie prin cazuistica prezentată, fie prin acurateţea abordării subiectului, prin concizie şi claritate sau doar prin impactul avut asupra mea. Prin ce-am învăţat, aflat, ce au catalizat în mine.
Altele m-au lăsat indiferentă. Nu le-aş fi citit dacă nu simţeam în ceafă suflarea fierbinte a cancerului. Indiferentă pentru că nu le găsesc aplicabile în contextul actual. Persoană diagnosticată cu cancer, în Romania (hai să zic în Europa), la inceputul mileniului 3.
Am rămas însă convinsă că, odată cancerul declanşat în mod virulent, nu există tratament alternativ ci doar complementar. Vorbesc aici de persoane absolut comune, medii, ca mine, ne luându-le în calcul pe cele ce dispun de o putere mentală superioară - concentrare, vizualizare, proiecţie, voinţă - sau alte capacităţi considerate paranormale.
Tot ce aflu mă ajută să-mi asum calea în cunoştinţă de cauză. Îmi dă libertatea opţiunii şi asta mă face puternică.
Indiferent de condiţii, multe dintre cărţile de care spuneam sunt în mod real folositoare.
Deschid astfel o serie de prezentări de cărţi despre boli cu- sau incurabile, despre sănătatea corpului, minţii sufletului, despre tehnici, starea de bine şi împăcare cu sine.
Toate vor purta eticheta "carte-sănătate".
Să fie de folos!

Pentru cine scriu?

Ce-i blogul ăsta? Ce-i HER2? Pentru cine scriu, de ce?

Jurnalul unei etape. Pentru mine un timp bulversat şi bulversant. Întâlnirea cu cancerul m-a şocat, mi-a răsturnat linia orizontului. M-a obligat să fac cunoştintă cu o parte din mine, să recunosc că nu ştiu aproape nimic, că înţeleg şi mai puţin. Nu am trăit alături de nimeni o astfel de perioadă, nici din familie, nici prieteni. Cunosc victorioşi, am auzit de învinşi.
M-am simţit aruncată brusc în toiul unei lupte, totul vâjâia în jurul meu. Câmp de război ale cărui reguli nu le ştiu. Obligată să rezist, să învăţ din mers. Asta nu pare prea greu, dar acum e, ca-n poveşti, pe viaţă şi pe moarte.
Şi, de la început, inexplicabil, am simţit că trebuie să am şi experienţa asta. Ca o împăcare.

HER2 sunt nişte receptori aflaţi pe suprafaţa celulelor tumorale, se evidenţiază la biopsie. Unele celule au un număr mai mare de receptori decât normal şi se numesc celule HER2 pozitive. Studiile de specialitate arată că una din cinci femei cu cancer de sân este HER2 pozitivă. Un cancer HER2 pozitiv se dezvoltă mai repede, este vorba despre o formă agresivă. Specialiştii spun că prezintă un risc mai ridicat de metastaze cerebrale şi deces.

Din fericire există tratament.

Herceptin este o terapie adjuvantă pentru pacientele cu cancer de sân HER2 pozitiv, în stadiu incipient. Se administrează după intervenţia chirurgicala şi chimioterapie. "Studiul pentru punerea pe piaţă a Herceptin a demonstrat că folosirea noului medicament după chimioterapia standard reduce riscul reapariţiei cancerului cu 46%, faţă de utilizarea doar a regimului de chimioterapie standard.”

HER2 pozitiv este şi cazul meu.

Scriu în primul rând pentru mine şi cele ca mine. Am simţit nevoia asta din primele zile după operaţie, când m-am aruncat pe internet să-mi "traduc" rezultatele analizelor, să aflu, să aflu, să aflu. M-a ajutat să-mi întregesc oarecum o imagine, să pot pune întrebări prietenelor medici, cumnatei farmaciste. Să înţeleg un limbaj, să fiu oarecum avizată. Eram tare, tare departe de domeniul ăsta, de tot amalgamul lui de trăiri şi stări. Am găsit multe informaţii, de la prospecte de medicamente şi interpretarea rezultatelor analizelor până la experienţe parţiale, adică oprite la un moment dat. Nu ştiu de ce. Un prieten, ce a trecut prin experienţa asta, povestindu-i nemulţumirea mea, mi-a spus că la un moment dat vrei să te detaşezi, am să înţeleg. Am simţit însă nevoia să citesc un story întreg, o poveste reală a modului de a trăi şi percepe viaţa în condiţiile acestui război aprig cu cancerul. Pentru că nu am găsit-o, o scriu eu, promit!

Scriu public, pe blog, şi pentru bărbaţii ce iubesc o femeie cu cancer la sân şi vor să înţeleagă cât mai bine ce i se întâmplă. Şi nu numai.