Acum aproape doi ani am sărit îngrozită un pas înapoi strigând din toată ființa mea ”Am cancer!” Strigătul a prins viață în acest blog. Vorbind aici despre tot ce mi s-a întâmplat ca despre ceva exterior am reușit să-mi obiectivez stările, trăirile, chinul, limitele, șansa. M-a ajutat să mă simt utilă chiar si când nu mi-aș fi închipuit că mai pot face ceva. M-a ajutat să înțeleg, să simt că toți suntem unul, că fire nevăzute ne țes într-un Tot. Să simt cum extremele se unesc, infinitul de ființe și personalitați se contopesc într-Unul iar extremele durerii se pot transforma într-o explozie de lumină. Să simt iubirea prin și dincolo de ființe, ca un continuum.
Au trecut doi ani de experiențe condensate, adesea violente. Încet încet analizând, lucrând, observând, meditând, expermentând, întrebând, iubind, acceptând, iertând, alegând m-am transformat și am ajuns astfel într-o altă relație cu ceea ce se numește cancer. Acum eu îl definesc ca o manifestare a non-eului, sau un anti-eu. Acest non-eu este tot o parte din mine, un conflict sau o renunțare la viață, o ne-iubire. E pentru ființă precum Nimicul din Poveste fără de sfârșit.
Au trecut doi ani, strigătul de groază s-a stins. Învăț să trăiesc frumos având conștiința că Nimicul există dar nu trebuie să îl las să mă devoreze, să-mi omoare Fantazia, propria viață. Experiențele sunt multe dar adesea prea personale pentru a le expune ca într-un insectar în acest blog.
De mâine începe un nou an pentru aproape 20 la sută din populația planetei, Noul an chinezesc.
Să ne urăm ”La mulți ani cu sănătate și frumoase daruri!” și să fim conștiente că suntem în același timp și Împărăteasa copilăroasă și Atreyu și Bastian, să ne echilibrăm în toate pentru a ne salva propriul regat al ființei de Nimicul cel neiertător.
Să sărbătorim primind în dar acest film
http://filmedivx.org/filme-online-subtitrate/82-poveste-fara-sfarsit.html
