luni, 30 septembrie 2013

Momente de vară

A trecut luna septembrie, cea cu analize multe, consultații și emoții.
A rămas nepostat textul de mai jos, scris în august, blocat undeva în eter.
Mi-e dor de căldura verii așa că aduc aici zilele de vară petrecute la Izvorul Mureșului în tabăra de Qiqong medical organizată de dr. Luiza Nogali. O săptămână am fost singurii stăpâni ai complexului sportiv, într-un peisaj de poveste, cu soare, dealuri molcome, pășuni, flori și copaci seculari.
La 6 dimineața în poiană ne reuneam pentru meditație, străjuiți de brazi falnici. Apoi două ore de  exersare a Sunetelor vindecătoare și a Mersul Guolin Anticancer. După-amiaza era timpul Bastonului Taoist al Dragonului. Ca să nu pară că vorbesc cifrat, găsiți toate tehnicile prezentate pe siteul Luizei www.medicalqigong.ro.

O parte dintre noi într-un moment de relaxare și exersând. 
 
Apoi un popas pe lacul Tarnița, la Gilău-Cluj. Un peisaj din cărțile ilustrate pe care le trimiteam din vacanțele copilăriei și adolescenței. Lac ce ascunde taine și povești despre o lostriță uriașă și un sat întreg îngropat sub ape. Când am stat pe mal, sub sălcii, mama Gea m-a luat în brațe. I-am simțit căldura dulce, inima în bătaia ritmică a valurilor și respirația în adierea vântului printre crengi.

Și un ultim popas, la sfat cu babele și contemplând Sfinxul. Sus pe platoul Bucegilor unde între cer și pământ nu-i decât omul, nimic nu-i mai sus.
Acolo te poți fixa bine cu tălpile în stâncă și te înalți, te întinzi mult, mult până la cer. E aproape!

Și câteva efemere și vesele pete țopăitoare de culoare.
Cu drag