PET/CT Oradea

Azi e încă septembrie, e vremea să scriu că luna asta am început investigaţiile. Primul pas a fost Pet/Ct la Oradea, Centrul Pozitron Diaknosztika. Toate informaţiile despre procedură, inclusiv performanţe se găsesc pe net sau pe site-ul lor www.petct.ro aşa că nu are rost să detaliez. Spun doar că totul a fost corect şi civilizat, începând de la programare, acum mai bine de o lună, până la primirea rezultatului, săptămâna trecută. Dacă la asta adaug că rezultatul investigaţiei a stabilit că sunt bine (perfectă nu sunt nici din acest punct de vedere) iar doctorul meu mi-a confirmat cu bucurie că este totul bine şi că nu scrie nimic ce să ne alarmeze, excursia la Oradea a fost încântătoare.

Cu adevărat m-a încântat deşi am găsit oraşul mai trist şi mai copleşit de sărăcie şi nepăsare. Un oraş atât de frumos, demn de un destin european. La margine de imperiu îi citeşti încă măreţia, respiraţia largă. Te îmbrăţişează cu verdele parcurilor, te conduce pe bulevarde ample, îţi povesteşte viaţa pe promenada de-a lungul Crisului, îţi ţine o lecţie a stilului secession în arhitectură .
 Clădirile au o frumusete tristă, cu prea puţine excepţii. Dacă le acorzi o clipă şi te opreşti lăngă micile panouri, ecusoanele lor că sunt monumente istorice, povestesc despre alte vremuri în care câte un industriaş, avocat, bancher, doctor, farmacist tocmeau arhitectul să le facă o casă. Şi povestea lor te absoarbe într-un alt timp, atât de viu. Multe s-ar putea spune dar şi mai multe ar trebui făcute. Mă opresc aici, las imaginile să vorbească.

 

 

Scuze pentru fotografiile culcate, la încărcare le poziţionează automat şi nu ştiu să le rotesc aici.

Prezent!

Am revenit pe blog, după aproape o lună. Postările au lipsit pentru că şi stările mele au fost majoritar confuze. Iar în puţinele dăţi când aş fi scris ceva aici ori mi-a lipsit internetul, au fost două lungi săptămâni, ori dorinţa de a picta a fost mai mare.
Am mai citit, încercând să mai aflu despre perioada prin care trec. Am apelat iar la Biblia cancerului la sân, volumul uriaş care mi-a răspuns adesea la întrebări. Întrebări din acelea pe care chiar şi doctorului sau prietenelor doctori, mă sfiam să le pun. Starea de confuzie nu s-a risipit.
În etapele anterioare - investigaţii, operaţie, chimioterapie - mă simţeam mult mai determinată şi, paradoxal, mai plină de forţă deşi energia îmi era la pământ. Oricât mi-a fost de greu ştiam împotriva cui lupt, unde mă poziţionez. Acum parcă duşmanul s-a diluat şi m-a lăsat în ceaţă.
Sunt în convalescenţă, e drept.
Să mai înveselesc admosfera închei cu proaspete tablouri,

 

şi gânduri bune.